Blog PPI cu Radu Florea- City-break cu ISIS

,,Ne întâlnim la Roma și Ierusalim,,

Au anunțat programul de weekend ,,last-minute,, teroriștii Daesh în lumea occidentală. După ce miercuri noaptea spre joi, un tânăr de 19 ani a înjunghiat mai multe persoane la Londra în Russell Square, lângă British Museum, o zonă de mare atracție pentru turiști din toată lumea. La ora la care scriam aceste rânduri, atacul nu era considerat înfăptuit de autor terorist, ci mai degrabă de unul cu probleme psihice. Stau și mă întreb dacă  nu cumva, teroriștii și-au schimbat tactica de la Nisa încoace, iar acum apelează la persoane labile psihic, cu tot felul de vulnerabilități, care pot fi manipulate să se arunce în aer pentru 52 de fecioare și meniu all-inclusive în ceruri.

De ieri, în jurul Collosseum-ului din Roma, s-au suplimentat carabinerii, sezonul turistic e în toi, cu toate că teroarea plutește în aer. Londra e înțesată tot de joi dimineața cu policeman-i și trupe speciale în stradă, mai ales pe lângă obiectivele cele mai vizitate, și prin urmare, vizate. Dacă românii se orientează deja către alte destinații turistice decât marile capitale europene, asta rămâne de văzut. Nici până acum grosul celor cu program de concedii și vacanțe nu-și putea permite shopping de weekend în astfel de metropole. Iar pătura subțire a românilor care practică turismul de tip city-break așa rămâne, subțire.

Problema cea mare e pentru serviciile de siguranță din țările comunitare și a celor transfrontaliere. Cât va mai dura până intră și țara noastră într-un astfel de colimator al terorii? Greu de răspuns dar, întreb și eu, că nu dau cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

COOL HITS cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri