Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Greva din sănătate continuă

Greva din sănătate continuă

Publicat de radiomures, 1 noiembrie 2016, 12:37

Sindicaliştii SANITAS au anunţat că protestul se va încheia doar când revendicările acceptate ieri de comisiile de buget-finanţe din Camera Deputaţilor vor fi votate şi de plen.
Prin amendamentele adoptate salariile din Educaţie şi Sănătate vor creşte, în medie, cu 15%, iar impactul bugetar ar fi de aproximativ 300 de milioane de euro.
Deputaţii din comisiile respective reiau, astăzi, discuţiile pentru a ajunge la un raport final, care va fi apoi analizat de comisia juridică, înainte ca actul normativ să ajungă în plen.
Reporterul Adriana Turea a stat de vorbă cu sindicaliştii aflaţi în faţa spitalului Floresca din Capitală:

Președintele Sanitas Tîrgu-Mureș, Ioan Popșor speră să existe cvorum în Camera Inferioară pentru ca amendamentele să treacă.
El a mai precizat că dacă votul parlamentarilor nu va fi favorabil, greviștii vor continua protestul:

După prima zi de grevă, aseară a apărut un comunicat al Federației Sanitas, care are unele premise favorabile. În ședința reunite a comisiilor de Muncă și Buget din Camera Deputaților, amendamentele la Ordonanța 20 pe 2016 au fost aprobate și astăzi urmează să se întrunească plenul Camerei Deputaților, să voteze propunerile la completarea ordonanței. Noi mai aveam o problemă mare, că sporurile sporurile sunt calculate la nivelul salariului din 2009 și am cerut să ni se calculeze la nivelul anului 2016.”

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC