Guvernul a adoptat astăzi cea de-a doua rectificare bugetară din acest an
Guvernul a adoptat astăzi cea de-a doua rectificare bugetară din acest an. Potrivit ministrului de Finanţe, Anca Dragu, este vorba despre o rectificare pozitivă, care reflectă faptul că economia României a avut o evoluţie favorabilă.
Tot astăzi, Guvernul a decis că ziua de vineri, 2 decembrie, va fi liberă pentru salariaţii din sectorul public. Ea va fi, însă, recuperată, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
De ziua liberă nu vor beneficia cei care lucrează în domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă. De asemenea, nu vor fi liberi magistraţii şi alte categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2 decembrie şi nici angajaţii din cadrul Trezoreriei statului care desfăşoară activităţi stabilite prin Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016.