Activitatea de transplant în România trebuie să continue în condiții de transparență, cu respectarea regulilor, susține Voiculescu

Publicat de radiomures, 6 decembrie 2016, 13:19 / actualizat: 6 decembrie 2016, 16:25
Agenția Națională de Transplant, cu suportul Ministerului Sănătății, va lucra, în perioada imediat următoare, pentru a asigura transparența mecanismului de alocare a organelor, precum și respectarea tuturor normelor legale în vigoare, a precizat azi Ministerul Sănătății.
Ieri, la sediul Ministerului Sănătății, a avut loc o întâlnire pe tema Programului Național de Transplant, la care au participat coordonatorii regionali pe transplant din Bihor, București, Cluj și Tîrgu-Mureș, membri ai Consiliului științific al ANT, membri ai conducerii ANT și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.
În cadrul întâlnirii s-au rediscutat problemele cu care se confruntă această instituție, neregulile constatate de Corpul de control și soluțiile pentru corectarea acestora.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat că există finanțare pentru activitatea de transplant, până în prezent fiind cheltuit doar 53% din bugetul alocat acestui domeniu.