UPDATE: Conversia creditelor este neconstituțională

UPDATE ORA 18:00 Mugur Isărescu: Decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea conversiei creditelor în franci este corectă

Decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea proiectului de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni este corectă, a declarat, azi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.
Precizăm că CCR a admis obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Guvernul Cioloș a contestat anul trecut la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.
Dacian Cioloș, premier la acea dată, preciza că Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.
Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie 2016.

***

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională.
Președintele Curții, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă.
Sesizarea depusă la CCR viza legea referitoare la conversia creditelor în franci elveţieni, adoptată de parlament în octombrie anul trecut. Potrivit prevederilor acestui act normativ, creditele în franci elveţieni se convertesc în lei, la cursul de schimb în vigoare la data încheierii contractului.
Curtea Constituţională a mai avut această lege pe agendă şi în data de 18 ianuarie, însă a amânat soluţionarea sesizării.
Guvernul Cioloş a contestat legea la Curte nu pentru că ar fi fost împotriva ei, ci pentru că ar fi fost necesare unele clarificări, înainte de a intra în vigoare.

ORA 12,00: Curtea Constituţională ar putea să se pronunţe azi pe legea conversiei creditelor în franci elveţieni, la cursul din ziua acordării împrumutului.

Documentul a fost adoptat de Parlament, dar a fost contestat anul trecut de fostul guvern condus de Dacian Cioloş, care preciza că a atacat legea pentru clarificări.
Executivul din acea perioadă a dat aviz pozitiv, dar în condiţiile în care în lege ar fi fost incluse câteva condiţii, precum gradul de îndatorare şi un plafon.
Până acum, judecătorii Curţii au amânat decizia de două ori, pentru a examina mai profund problema.

Sursa: Rador, RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Accident rutier pe DN15, între Toplița ș...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost implicate un autocamion și o aut...

Parteneri