Avorturile sunt în scădere în Mureș

În 2016 au fost cu 500 de avorturi mai puține față de anul anterior, potrivit raportărilor făcute de spitalele și cabinetele de obstetrică ginecologie publice din județul Mureș.
Jumătate dintre acestea au fost la cerere, iar restul au fost avorturi spontane.
Față de anul 1990, numărul întreruperilor de sarcină a fost de 10 ori mai mic, spune purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, Stelian Caraghiaur:

În anul 1990 am avut un număr de 16.254 de avorturi. Evoluția a fost una descrescătoare astfel că în 2000 am avut 6.717 avorturi în total iar în 2010, 2.864. În ultimii trei ani : 2014 a fost un total de 2.412 avorturi și 2015 2.073. În 2016 au fost 1.595 de avorturi dintre care la cerere 805 iar avorturi incomplete, așa cum am eu aici raportat, 790.”

La nivel național, în fiecare zi se fac circa 400 de avorturi în clinicile private și de stat.
România ocupă de zeci de ani locul a doilea în lume la numărul de avorturi raportat la populația actuală. Rusia este pe locul întâi.
România și Rusia sunt, de altfel, singurele țări din lume în care numărul avorturilor a depășit numărul populației în viață.
Din 1958 au fost făcute aproape 23 de milioane de avorturi legale, față de 20 de milioane cât este la ora actuală populația României.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri