Studenții mediciniști se reunesc la Tg.Mureș
În perioada 10-12 martie 2017 va avea loc cea de-a 36-a Adunare Generală a Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România.
Evenimentul va avea loc la Hotelul Grand din Tîrgu Mureș, şi este organizat de Liga Studenţilor din Tîrgu Mureş.
Cu acest prilej, mai mult de 200 de reprezentanți ai studenților tuturor centrelor universitare medicale românești (Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Tîrgu Mureș, Sibiu, Oradea) vor putea dezbate și propune noi acțiuni, pe care doresc să le realizeze atât ca voluntari în cadrul societăților în care activează, cât și drept viitori medici.
Deschiderea Oficială a Adunării va avea loc mâine, începând cu ora 9:00.
La inaugurare va fi prezentă Conducerea Universității de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, alături de Consilierul Prezidențial pentru Sănătate Publică, dr. Loreta Diana Păun.
Educația și activitatea sanitară a elevilor sunt aspecte neglijate în școlile și liceele românești, iar nevoia de sensibilzare a acestora este incontestabilă. De aceea studenții mediciniști își propun implicarea directă în soluționarea acestei probleme.
De asemenea, se anticipează discuția unei eventuale colaborări cu Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți, care să susțină studenții în dezbaterea unei teme de interes: modificări în metodologia de susținere a examenului de rezidențiat.
Bianca Tomuț