Căţeii îşi caută un nume astăzi, la adăpostul din Tîrgu-Mureş

Ei pot fi vizitaţi până la ora 18 în cadrul „Zilei porților deschise”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Câinilor fără Stăpân, sub deviza „Și eu îmi doresc un nume”.
Iubitorii de animale pot adopta un patruped, iar curioşii pot vizita adăpostul, pot dona mâncare sau textile care vor fi folosite pentru culcușul animalelor.
Pentru angajaţii de la Adăpost, evenimentul este un bun prilej de a promova adopţiile, atât de necesare pentru salvarea câinilor.
Şeful Serviciului ecarisaj din carul Primăriei Tîrgu-Mureş, Nagy Emilia:

Adopţiile, sunt cazuri în care sunt zilnice, dar în medie, săptămânal, sunt 2-3, până la 6 căţei. Excepţii sunt în perioadele când sunt adopţii în Germania, acolo se duc de la 10,15 până la 33 de câini, cât încap într-un transport. În momentul de faţă avem foarte mulţi, bineînţeles că se mai adună, se adună zilnic, sunt reclamaţii. La noi în ţară nu prea se adoptă căţei bătrâni, sunt şi cazuri, foarte rar, dar au fost cazuri şi sper să mai fie, însă în Germania căţeii aceştia se duc foarte bine. Căţei care au probleme de sănătate, în sensul că le lipseşte un picior, sunt orbi, sunt bătrâni, la ei este ceva foarte frumos şi foarte la modă.”

Tîrgumureşenii care au trecut astăzi pragul adăpostului şi-au căutat câinii pierduţi, s-au interesat de adopţii sau şi-au făcut selfiuri cu prietenii:

În momentul de faţă la adăpostul din Tg. Mureș există 180 de câini, din care 15 sunt pui.

Raluca Creţ

20170404_115344 20170404_115816 20170404_122505 20170404_115114

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Cercetaşii din Târgu Mureş ne învaţă buc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sâmbătă, Cercetaşii României Târgu Mureş...

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

15 șoferi au rămas fără permis, în prima...

Rotar Mirela | Citeste articolul

15 șoferi au rămas fără permis, ieri, în...

Parteneri