Agențiile de presă internaționale avertizează cu privire la riscul apariției unei crize politice în România

Agențiile remarcă riscul apariției crizei la numai patru luni după manifestațiile fără precedent contra corupției în țara cu cea mai rapidă rată de creștere economică din Uniunea Europeană.
Reuters notează că, după retragerea sprijinului social-democraților pentru premierul Grindeanu și refuzul acestuia de a demisiona, coaliția de guvernământ de la București trebuie să introducă în parlament o moțiune de cenzură pentru a-l înlătura pe actualul șef al guvernului și, în consecință, a putea nominaliza un alt prim-ministru.
‘România: Stânga nu-l mai susține pe premier, care refuză să demisioneze’, titrează agenția France Presse. Aceasta citează, la rândul său, mai mulți analiști politici potrivit cărora diferendul dintre Dragnea și Grindeanu ar fi legat de reticențele celui din urmă față de amendamentele la Codul Penal dorite de liderul PSD.
Agenția de presă chineză Xinhua prezintă evoluțiile politice de miercuri din România, notând printre altele declarația premierului Grindeanu conform căreia în prima jumătate a acestui an guvernul nu a implementat doar nouă dintre cele 97 de măsuri din programul de guvernare primite de la PSD.
Agenția de presă spaniolă EFE amintește că, în ultimii ani, circa 3.000 de oameni politici români au ajuns la închisoare pentru delicte de corupție, menționând că printre aceștia s-a aflat și fostul prim-ministru social-democrat Adrian Năstase.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri