Patrimoniul mureșean este lăsat la voia întâmplării

Răspunderea, în ceea ce privește întreținerea monumentelor istorice și în special a bisericilor de lemn, cade în grija exclusivă a proprietarilor, respectiv a parohiilor.
Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu nu are vreun buget, pentru investiții, în restaurarea edificiilor de patrimoniu, spune directorul acestei instituții, Nicolae Băciuț:

Grija cade în sarcina exclusivă a proprietarilor și aceasta pentru că problema aceastor biserici a intrat într-o fază de alarmă, pentru că populația satelor s-a redus, a îmbătrânit, puterea economică a acestora este către zero, și atunci, chiar dacă grija este a parohiei, sarcina ar cădea în spatele statului. Eu nu văd salvarea decât într-un program național de reabilitare a bisericilor de lemn – monumente istorice, fiindcă ele sunt cele mai vulnerabile.”

Nicolae Băciuț a mai spus că majoritatea acestor biserici de lemn sunt părăsite, neutilizate la această oră.
Un exemplu în acest sens este biserica din Sânmărghita, care anul trecut a ars în totalitate din cauza unui foc pus din neglijență.
În județul Mureș, Consiliul Județean a accesat aproape 18 milioane de lei, fonduri europene, pentru reabilitatea Palatului Culturii și a Muzeului de Științele naturii.
Reprezentantul CJ Mureș, Sanda Vițelar, a spus că există depus, la PNDL, un proiect pentru reabilitatea palatului Apollo din Tg. Mureș:

Clădirile pe care noi le avem în proprietate, monumente de patrimoniu, sunt în general date în administrarea instituțiilor subordonate: Palatul Culturii, Palatul Apollo, Palatul Administrativ, Castelul de la Zau de Câmpie. Vom pregăti, pentru anul viitor, mai multe evenimente pentru a marca Anul European la Patrimoniul Cultural. Este foarte important să informăm cetățenii asupra necesității restaurării lor și mai gândim o serie de întâlniri cu arhitecții-șefi din județele din Regiunea Centru, pentru a avea o strategie comună și a crește numărul de turiști.”

În județul Mureș există înregistrate 1117 clădiri de patrimoniu, aflate în proprietatea CJ, a primăriilor respective în proprietate privată, ca și cetățile de la Sighișoara și Saschiz, aflate în patromoniul UNESCO.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Péter Ferenc, candidatul UDMR la CJ Mure...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,...

Parteneri