Un nou bloc operator a fost inaugurat, miercuri, la secţia de chirurgie cardiacã pediatricã din cadrul Institutului Inimii din Tg Mureş!

Acesta este primul rezultat al campaniei „ªansã la viaţã, şansã la noi amintiri”, a companiei Procter&Gamble, desfãşurate de la începutul acestei veri şi pânã în luna octombrie. Pentru amenajarea noului bloc operator compania a donat Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tg Mureş suma de 400.000 de dolari. Din aceşti bani au fost achiziţionate patru aparate performante necesare operaţiei pe cord deschis a micuţilor, printre care şi un ecocardiograf, singurul de acest gen din România. Cel mai important echipament al noului bloc operator este ecograful pediatric cu sondã transesofagianã care va fi utilizat în timpul operaţiei.
Acesta este primul ecograf configurat pe investigaţii cardiologice la copii şi nou-nãscuţi din România.
Pânã la finalul campaniei, valoarea totalã a donaţiei se va ridica la suma de 550.000 de dolari.
Prima operaţie pe cord deschis, în noul bloc operator, va fi realizatã chiar miercuri la un copil de şase luni de zile.
Chiar dacã numãrul intervenţiilor chirurgicale va ajunge la 300 în acest an, numãrul copiilor rãmaşi pe listele de aşteptare rãmâne, în continuare, foarte mare având în vedere cã, anual, în România se nasc 900 de copii cu malformaţii cardiace congenitale.
Donaţia companiei Procter&Gamble mai cuprinde şi plata unor cursuri de specializare a personalului, prin urmare un medic din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare se aflã, în acest moment, la specializare în cardiologie intervenţionalã în Elveţia. Pe viitor de doreşte, de asemenea, obţinerea unor burse pentru tineri, spune şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovascularã din cadrul Institututui, prof, dr Radu Deac. Cristina Bulbescu

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri