Câteva mii de persoane au protestat în mai multe oraşe ale ţării împotriva modificărilor legilor Justiţiei

Peste 1.200 de braşoveni, potrivit forţelor de ordine, au ieşit ieri din nou în stradă pe o vreme rece cu ninsoare şi vânt, nemulţumiţi de modificările legilor Justiţiei. Acţiunea de protest a început la ora 18,00, în faţa Prefecturii.
Oamenii au venit cu pancarte, vuvuzele, steaguri tricolore şi tobe. Au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE.
La ora 19,00, manifestanţii au plecat din faţa Prefecturii, pe traseul Bulevardul 15 Noiembrie-strada Toamnei-strada 13 Decembrie-strada Iuliu Maniu-strada Mureşenilor-Prefectură. Marşul a durat două ore şi jumătate. Protestul s-a încheiat la 21,30, fără incidente.
Cele aproximativ 150 de persoane care au protestat la Tîrgu-Mureş împotriva modificărilor aduse legilor privind justiţia, au cerut parlamentarilor PSD şi UDMR din judeţ să voteze împotriva schimbărilor în Comisia specială constituită în acest scop.
Manifestanţii au susţinut că, dacă pachetul de legi va fi adoptat în forma adoptată de Comisia Iordache, va fi ‘începutul dictaturii hoţiei în România’.
Peste 2.500 de oameni au înfruntat frigul şi ploaia şi au mărşăluit pe principalele bulevarde din Sibiu, în cadrul unui protest avizat de autorităţi, a precizat, pentru AGERPRES, organizatorul Doru Apostol.
Oamenii au pornit din centrul istoric, şi au mers pe Calea Dumbrăvii şi Bulevardul Mihai Viteazu.
A fost cel de-al doilea protest organizat duminică la Sibiu, după ce peste 600 de persoane au participat la protestul mut din faţa sediului PSD, unde majoritatea oamenilor au venit cu genţi de voiaj şi mesajul ‘vă vedem’ şi ‘nu emigrăm din România’.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri