Nunta Prinţului Harry va aduce economiei britanice aproape 700 de milioane de dolari

Nunta celui de-al cincilea succesor la tronul britanic, Prinţul Harry, cu actriţa şi fotomodelul american Meghan Markle ar putea să aducă economiei Regatului Unit venituri de cel puţin 500 de milioane de lire sterline (circa 680 de milioane de dolari). Această estimare preliminară a fost făcută într-un interviu acordat Agenţiei Reuters de compania de consultanță Brand Finance.

Experţii Brand Finance se aşteaptă ca cel puţin 350.000 de turiști să viziteze Marea Britanie pentru a vedea nunta lui Harry, programată pentru luna mai, faţă de numărul turiştilor care au vizitat regatul în aceeaşi perioada a anului trecut.

O creştere asemănătoare a fluxului turiştilor s-a înregistrat şi în perioada nunţii dintre Prinţul William cu Kate Middleton, acum Catherine Ducesă de Cambridge.

Şeful Brand Finance David Haigh consideră că circa 200 de milioane de lire sterline vor veni din turism, prin folosirea serviciilor de transport şi cazare în hoteluri, 150 de milioane de lire sterline vor fi cheltuite în legătură cu organizarea petrecerilor private dedicate nunţii lui Harry şi Meghan, 50 de milioane de lire sterline – în urma cumpărării de suveniruri festive, inclusiv tricouri și pălării, care vor fi realizate special pentru nuntă, iar, în final, 150 de milioane de lire sterline vor fi câştigate în urma publicităţii gratuite pentru Marea Britanie în întreaga lume.

Amintim că, ceremonia de nuntă a Prinţului Harry cu Meghan Markle este programată pentru 19 mai şi va avea loc la Capela Sf. Gheorghe din cadrul Castelului Windsor.

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri