Noi proteste ale angajaților din Sănătate

Câteva zeci de angajaţi ai Spitalului „Bagdasar Arseni” din Capitală protestează în această dimineaţă, în curtea unităţii medicale, reclamând reducerea salariilor cu până la 1.700 de lei, la asistenţi şi infirmieri.

Proteste au loc, la această oră, şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde peste 400 de angajati protestează în fata instituției medicale.

Principalele nemultumiri sunt legate de intârzierea plății salariilor și de scăderea sporurilor.

Liderul sindical Promedica, Dr. Eleodor Cârstoiu, a declarat ca activitatea pe secții este asigurată în proportie de 30 %. Spitalul Județean de Urgență din Craiova are peste 3000 de angajați.

Noi proteste ar urma să aibă loc azi şi la Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

În Tg.Mureș nu sunt anunțate proteste potrivit președintelelui Sindicatului Sanitas Târgu-Mureș, Ioan Popșor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că i-a chemat la discuţii pe managerii spitalelor unde angajaţii au declanşat proteste, ea afirmând că trebuie aplicată legea prin care au existat şi majorări importante ale salariilor medicilor.

Ministrul a anunţat vineri, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună.

Reprezentanții SANITAS au declarat vineri că vor decide peste o săptămână dacă reiau protestele. Ei așteaptă să vadă mai întâi efectele promisiunilor făcute de autorităţi.

Sursa: News.ro/Radio Craiova

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri