S-au strâns banii pentru reabilitarea Spitalului de copii din Brașov

Proiectul ,,Împreună dăruim” a adunat fondurile necesare pentru reabilitatea şi dotarea staţiei de sterilizare a Spitalului de Copii Braşov.

Evenimentul anual de caritate dedicat proiectului ,,Împreună dăruim” al Clubului Rotary Brașov, având ca obiectiv strângerea de fonduri pentru reabilitarea şi dotarea staţiei de sterilizare a Spitalului Clinic de Copii Braşov, a prilejuit prezența a peste 250 de participanţi.

Cu acest prilej dar şi din licitaţiile organizate, în urma unor donaţii din colecţiile personale, au fost strânşi peste 100 de mii de euro, banii necesari pentru reabilitarea staţiei şi pentru achiziţionarea aparaturii necesare. Luminiţa Popa, vicepreşedinte Clubul Rotary Braşov:

Odată încheiat acest proiect, care a vizat reabilitări şi dotări la Spitalul de Copii Braşov, pentru care, de-a lungul anilor, au fost adunaţi peste 500 de mii de euro, atenţia reprezentanţilor clubului Rotary Braşov se va îndrepta spre alte proiecte, vizând comunitatea braşoveană.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri