La Sf.Gheorghe va avea loc un concert susținut de persoane cu dizabilități

Zece formații de muzică din țară și străinătate, din care fac parte persoane cu dizabilităţi, vor concerta la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului „Outsider Music Fest”, organizată de Fundaţia creştină Diakonia şi Centrul de Cultură Arcuş.
Preşedintele fundaţiei, Makkai Péter, a declarat că festivalul, inclus în programul oficial al Zilelor Sfântu Gheorghe, va avea loc duminică, 29 aprilie, între orele 14 și 20 pe scena Comunității, iar în cadrul acestuia vor evolua formații din Olanda şi Ungaria, precum şi din mai multe localităţi din ţară, respectiv din Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Cluj Napoca și Sfântu Gheorghe.
De asemenea, la sfârşitul acestei săptămâni, la Casa Irisz din Sfântu Gheorghe va putea fi vizitată expoziția „Outsider Art”, ce reuneşte lucrări de artă plastică realizate de persoane cu dizabilități.
Makkai Peter a menţionat că cele două proiecte au scopul de a combate marginalizarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, de a descoperi şi promova talente din rândul acestora, dar şi de a încuraja persoanele cu dizabilităţi să recurgă la muzică, pictură şi sculptură ca mijloc de terapie.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri