Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui luna viitoare primul festival de barbeque din România

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert a declarat că Transylvanian BBQ Festival se va desfăşura în perioada 8-10 iunie.

Tot în aceeași perioadă va avea loc și Festivalul Agrofest, iar în cadrul acestuia va avea loc şi un concurs neoficial, care se va desfăşura conform regulamentelor Kansas City Barbeque Society (KCBS), urmând ca anul viitor să se transforme într-un concurs internaţional omologat.

Potrivit acestuia, la prima ediţie a festivalului, care se va desfăşura în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, vor participa circa 10-12 echipe, care vor trebui să prepare barbeque din mai multe feluri de carne.
Gruman a mai spus că până acum nu s-a mai organizat un astfel de concurs în România şi şi-a exprimat speranţa că acesta va atrage cât mai mulţi turişti în judeţul Covasna.

Festivalul se înscrie în şirul numeroaselor evenimente gastronomice organizate în judeţul Covasna în scopul promovării zonei şi dezvoltării turismului local. Printre cele populare evenimente de acest gen organizate anual se numără Parada cârnaților, festivalul verzei, festivalul florilor comestibile, festivalul pomana porcului, festivalul tocănițelor la ceaun, festivalul vânătoresc, festivalul cartofilor și festivalul apelor minerale, unde are loc și un concurs de preparat clătite.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Românii comandă de șapte ori mai mulți m...

Stan Lucian | Citeste articolul

O analiză făcută pe platforma de livrare...

Parteneri