Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primăria Brașov a găzduit seminarul Rutele Culturale Europene din România

Primăria Brașov a găzduit seminarul Rutele Culturale Europene din România
Foto: Sursa foto: Ultimele Stiri

Publicat de Corina Muntean, 24 mai 2018, 08:24

„Rutele culturale sunt o nouă formă de turism, care aparţin de turismul creativ, care câştigă din ce în ce mai mult teren în consumul de turism, şi ajută la promovarea identităţii locale şi a patrimoniului local“, susţin reprezentanţii Ministerului Turismului.

Ministerul Turismului intenţionează să creeze o rută a patrimoniului medieval, în care să fie incluse obiective din fiecare judeţ, dar şi alte rute culturale, pentru a atrage turiştii în zonă. Subiectul a ajuns în discuţie, în cadrul seminarului Rutele Culturale Europene din România, iniţiat de Ministerul Turismului şi găzduit de Primăria Braşov.

„Scopul acestui seminar este de a conştientiza autorităţile publice locale asupra obiectivelor pe care le pot include în rutele culturale europene certificate de Consiliul Europei şi de a realiza, la nivel naţional, o rută a patrimoniului medieval, în care să fie introduse obiective din fiecare judeţ. Un alt obiectiv pe care îl avem este de a identifica, împreună cu participanţii la aceste seminarii, o temă potrivită pentru a crea o rută culturală europeană certificată de Consiliul Europei, o rută nouă, care să fie a României, însă legată de cel puţin alte două ţări, aceasta fiind condiţie obligatorie a certificării“, a declarat, la Braşov, Steliana Cojocariu, consilier în cadrul Ministerului Turismului. Braşovul este al nouălea oraş din cadrul seriei de seminarii care se va încheia cu Sibiu, Târgu Mureş şi Alba Iulia.

Vali Blajovan

Mureş: Doi jandarmi au alergat neîntrerupt 80 de kilometri, în Ştafeta Veteranilor Invictus
Social joi, 16 octombrie 2025, 18:46

Mureş: Doi jandarmi au alergat neîntrerupt 80 de kilometri, în Ştafeta Veteranilor Invictus

Doi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, căpitanul Ionuţ Hazaparu şi plutonier adjutant şef Zsolt Orban, au alergat...

Mureş: Doi jandarmi au alergat neîntrerupt 80 de kilometri, în Ştafeta Veteranilor Invictus
CL Miercurea-Ciuc interzice folosirea câinilor din anumite rase considerate perisculoare pentru paza turmelor
Social joi, 16 octombrie 2025, 18:37

CL Miercurea-Ciuc interzice folosirea câinilor din anumite rase considerate perisculoare pentru paza turmelor

Consiliul Local Miercurea-Ciuc a decis astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, modificarea regulamentului de păşunat prin interzicerea...

CL Miercurea-Ciuc interzice folosirea câinilor din anumite rase considerate perisculoare pentru paza turmelor
Sibiul, al treilea judeţ în ţară dotat cu container special al ISU pentru stingerea incendiilor la maşini electrice
Social joi, 16 octombrie 2025, 18:31

Sibiul, al treilea judeţ în ţară dotat cu container special al ISU pentru stingerea incendiilor la maşini electrice

Sibiul este al treilea judeţ din România, după Timiş şi Braşov, care are în dotarea pompierilor un container special de stins incendiile ce...

Sibiul, al treilea judeţ în ţară dotat cu container special al ISU pentru stingerea incendiilor la maşini electrice
Trei persoane bănuite de comiterea unor înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, identificate de polițiștii brașoveni
Social joi, 16 octombrie 2025, 17:44

Trei persoane bănuite de comiterea unor înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, identificate de polițiștii brașoveni

Este vorba despre trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, din județele Ilfov și Călărași. Aceștia au fost suprinși în...

Trei persoane bănuite de comiterea unor înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, identificate de polițiștii brașoveni
Social joi, 16 octombrie 2025, 17:38

Sfântu Gheorghe: se crează prima biobancă privată de date, cu scop de cercetare medicală din România

Prin Proiectul Biobank.ro, lansat marţi la Sfântu Gheorghe se are în vedere colectarea şi gestionarea datelor medicale digitale şi a probelor...

Sfântu Gheorghe: se crează prima biobancă privată de date, cu scop de cercetare medicală din România
Social joi, 16 octombrie 2025, 17:32

Alimentația sănătoasă, în prim plan săptămâna aceasta

Organizația europeană pentru protecția consumatorilor, InfoCons, a lansat ieri, de Ziua Agriculturii ecologice, Programul Național pentru...

Alimentația sănătoasă, în prim plan săptămâna aceasta
Social joi, 16 octombrie 2025, 17:26

Restricții de trafic, în județul Brașov, din cauza unor lucrări

Potrivit unui comunicat al DRDP Brașov, se instituie anumite restricții de circulație, din cauză că se realizează lucrări pe DN1, între...

Restricții de trafic, în județul Brașov, din cauza unor lucrări
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:50

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș

Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în urma cercetărilor efectuate, au fost identificați 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani,...

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș