Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

UPDATE: Turistul american care a căzut cu parapanta a decedat

UPDATE: Turistul american care a căzut cu parapanta a decedat
Foto: Sursa foto: pxhere.com

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 iunie 2018, 10:54 / actualizat: 6 iunie 2018, 19:21

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, trupul acestuia a fost localizat din elicopter, undeva în dreapta Crucii Caraiman, pe stânci, înfăşurat în parapantă.
Echipajele care au ajuns la el au constatat că bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani de ani este decedat, a precizat sursa citată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, la locul în care se află trupul neînsufleţit au ajuns cu elicopterul, iniţial, doi salvamontişti, care au şi constat faptul că parapantistul este mort, însă elicopterul cu troliu solicitat nu poate interveni din cauza vremii şi se retrage.
Un echipaj de salvamontişti se va deplasa în sprijinul celor doi, cu maşina până la Piatra Arsă, iar de acolo pe jos, până la locul unde se află trupul neînsufleţit, pe un traseu foarte dificil care va fi parcurs în aproximativ trei ore, a mai precizat sursa citată.

***
Acţiune de căutare a unui parapantist american care ar fi dispărut în Masivul Bucegi.

Salvamontiştii din Buşteni şi jandarmii montani au demarat, azi, o acţiune de căutare a unui parapantist american care ar fi dispărut în Masivul Bucegi, operaţiunea fiind dificilă din cauza zonei extinse de intervenţie.
Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Liviu Coman, a declarat, pentru AGERPRES, că persoana în cauză făcea parte dintr-un grup de turişti străini format din doi americani şi un neozeelandez.
Cei trei s-au lansat cu parapanta de la Crucea Caraiman spre Buşteni, însă la destinaţie au ajuns doar doi dintre ei, care ulterior au apelat 112, anunţând că cel de-al treilea membru al grupului, un american, ar fi dispărut, fiind posibil să fi căzut cu parapanta.
Potrivit sursei citate, persoana în cauză nu are asupra ei un telefon, astfel că nu poate fi localizată prin GPS.

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:50

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș

Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în urma cercetărilor efectuate, au fost identificați 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani,...

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș
Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:44

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov

Meșteșugarii, artizanii, producătorii și comercianții care vor să fie parte din povestea de Crăciun a Brașovului din acest an sunt...

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov
Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:41

Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină în urma producerii unui accident...

Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș
Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.
Social joi, 16 octombrie 2025, 10:20

Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.

Este unul dintre cele mai dificile segmente de infrastructură feroviară din țară. Pe segmentul de la Homorod, cu o importanță strategică în...

Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 20:04

3 tineri răniți, în urma unei altercații, la Târgu Mureș

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, în această după-amiază, cu privire la faptul că, într-o stație...

3 tineri răniți, în urma unei altercații, la Târgu Mureș
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 19:47

2 răniți, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp

Polițiștii harghiteni au fost sesizați , în această după-amiază,despre producerea unui accident rutier pe Drumul European 578, în localitatea...

2 răniți, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 19:45

Accident rutier, urmat de incendiu în Miercurea Ciuc

Potrivit ISU Harghita, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de...

Accident rutier, urmat de incendiu în Miercurea Ciuc
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 12:38

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat într-un comunicat finalizarea străpungerii Tunelului Mureni, situat între halta...

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș