Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Angajaţii de la Protecţia Copilului din judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea nu primesc sporurile

Angajaţii de la Protecţia Copilului din judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea nu primesc sporurile

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 iunie 2018, 19:21

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea sunt singurii din ţară care nu primesc banii pentru sporurile prevăzute de lege, susţine prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, potrivit unui comunicat remis de Prefectura Sibiu.
Comisia de Dialog Social a Judeţului Sibiu s-a întrunit astăzi pentru a discuta şi a găsi o soluţie. În vreme ce conducerea Consiliului Judeţean Sibiu a invocat lipsa banilor, liderii sindicali au atras atenţia asupra faptului că fondurile ar fi trebuit prevăzute în buget încă de anul trecut, se arată în comunicatul Prefecturii.
Reprezentanţii centrelor de plasament au subliniat că nici sporurile cuvenite pentru anul 2017, câştigate în instanţă, nu le-au fost acordate.
Prefectul Adela Muntean a cerut Consiliului Judeţean Sibiu să aplice legea și a subliniat că ‘toţi angajaţii au dreptul să beneficieze de prevederile acestei legi, fără discriminare’, se arată în comunicat.

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:50

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș

Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în urma cercetărilor efectuate, au fost identificați 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani,...

Un tânăr a fost reținut, în urma altercațiilor dintr-o stație de autobuz din Târgu Mureș
Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:44

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov

Meșteșugarii, artizanii, producătorii și comercianții care vor să fie parte din povestea de Crăciun a Brașovului din acest an sunt...

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Brașov
Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș
Social joi, 16 octombrie 2025, 14:41

Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină în urma producerii unui accident...

Accident rutier urmat de scurgeri de combustibil, în județul Mureș
Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.
Social joi, 16 octombrie 2025, 10:20

Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.

Este unul dintre cele mai dificile segmente de infrastructură feroviară din țară. Pe segmentul de la Homorod, cu o importanță strategică în...

Reabilitarea tronsonului de cale ferată Brașov-Sighișoara avansează conform graficului.
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 20:04

3 tineri răniți, în urma unei altercații, la Târgu Mureș

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, în această după-amiază, cu privire la faptul că, într-o stație...

3 tineri răniți, în urma unei altercații, la Târgu Mureș
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 19:47

2 răniți, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp

Polițiștii harghiteni au fost sesizați , în această după-amiază,despre producerea unui accident rutier pe Drumul European 578, în localitatea...

2 răniți, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 19:45

Accident rutier, urmat de incendiu în Miercurea Ciuc

Potrivit ISU Harghita, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de...

Accident rutier, urmat de incendiu în Miercurea Ciuc
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 12:38

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat într-un comunicat finalizarea străpungerii Tunelului Mureni, situat între halta...

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș