Cei care își dau bacalaureatul a treia oară trebuie să plătească

În județul Mureș, aproximativ 1.000 de absolvenți sunt așteptați în aceste zile în sălile de examen.
Cei mai mulți au terminat clasa a XII-a anul acesta și nu au promovat o materie sau nu au obținut media generală de promovare.
Inspectorul școlar general adjunct Illes Ildiko a declarat pentru RTM că acest număr este constant în fiecare an.

Cam aceasta este cifra în jurul căreia ne învârtim în fiecare an, sunt elevi care dau la toate disciplinele și elevi care dau doar la o anumită disciplină, la care nu au obținut nota 5 sau nu au obținut media 6 și atunci repetă numai disciplina respectivă.”

Inspectorul școlar general al județului Harghita, Petru Gârbea, a explicat că numărul de candidați din toamnă este dat de promovabilitatea din vară și că sunt puțini cei care provin din seriile anterioare.
Taxa globală este de 280 de lei, 60 de lei pentru probele scrise și 40 de lei pentru evaluarea competențelor digitale.

Din 2400, cam 30% sunt cei care dau și acum. În vară am avut o promovabilitate mai mică decât anul trecut, și atunci a crescut numărul celor care susțin acum bacalaureatul, dar din seriile anterioare nu avem atât de mulți. Pot să susțin bacalaureatul de două ori gratuit și, dacă vor să se mai prezinte o dată, atunci trebuie să plătească o taxă stabilită în fiecare an de Ministerul Educației. Ministerul stabilește o taxă globală pentru examenul întreg și, în funcție de disciplinele pe care le susține, se diminuează.”

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început astăzi, cu proba scrisă la limba și literatura română, mâine fiind programată cea la limba maternă.
Rezultatele se vor afișa la 1 septembrie.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Salvamontiștii fac recomandări turiștilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Salvamontiștii atrag atenția că la munte...

Parteneri