Peste 5 mii de viroze înregistrate în Mureș

În prima săptămână din luna octombrie, prima de raportare din acest sezon, medicii de familie mureșeni au înregistrat peste 5.000 de cazuri de îmbolnăviri respiratorii.Au apărut
Au apărut zeci de cazuri de viroze și pneumonii cu complicații majore care au necesitat internarea în spital.
Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Stelian Caraghiaur:

Pentru prima săptămână din luna octombrie avem o scădere a virozelor față de anul trecut și anume 3.903 cazuri față de 4.004 anul trecut, în aceeași perioadă și cu 29 de internări anul acesta față de anul trecut. La pneumonii, în schimb, avem o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut și anume 1.246 de cazuri cu 77 de internări, față de 975 de cazuri anul trecut cu 47 de internări.

În județul Mureș a început vaccinarea antigripală gratuită încă de luna trecută, însă doar 1.350 de doze de vaccin au fost distribuite până acum personalului medical din spitale.
O altă tranșă de vaccinuri este așteptată să ajungă în teritoriu săptămâna viitoare și cea mai mare cantitate la finele lunii.
Județul Mureș a solicitat anul acesta 25.000 de doze de vaccin antigripal, dublu față de anul trecut.
Anul trecut, în județul Mureș s-au înregistrat peste 30 de cazuri de gripă, dintre care o treime s-au soldat cu deces. Au existat, de asemenea, perioade în care s-a înregistrat un vârf epidemic cu 11.000 de îmbolnăviri respiratorii într-o singură săptămână.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Unii muzeografi boicotează Noaptea Muzee...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ediția de anul acesta a evenimentului va...

Parteneri