Campania de vitaminizare „Sãptãmâna mãrului” de la Tg Mureş va continua pânã când vor mai fi mere pe piaţã!

Luni, a debutat la Tg Mureş, a patra ediţie a campaniei de vitaminizare a populaţiei prin comercializarea în pieţele oraşului a merelor autohtone la preţuri promoţionale. Campania este o iniţiativã a Primãriei Tg Mureş şi se deruleazã prin intermediul Administraţiei Pieţelor care scuteşte de taxe pe toţi comercianţii care participã la acţiune, astfel încât preţurile sã fie acceptabile pentru toate buzunarele. Se pot gãsi mere autohtone, în special de la Batoş, în centrul oraşului, şi în pieţele din 7 Noiembrie, Cuza Vodã şi Diamant. Comercianţii, care participã la aceastã campanie, spun cã vor avea mai multe mere de vândut în acest an deoarece producţia este mai bunã faţã de anul trecut. Soiurile de mere sunt diversificate iar preţurile se menţin le nivelul celor de anul trecut, spune Hidos Antonio din Tg Mureş. Înainte de a-şi cumpãra cantitãţi însemnate de mere pentru toatã iarna, târgumureşenii au decis sã le deguste mai întâi, prin urmare, cumpãrã câteva kilograme din fiecare soi. Locuitorii Tg Mureşului nu sunt doar mari iubitori de mere, ci iubitori de mere româneşti, prin urmare aşteaptã cu nerãbdare toamna pentru a-şi face aprovizionarea deoarece fructele din import nu sunt destul de gustoase.

Cristina Bulbescu

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri