Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 25 februarie 2019

Oameni & Fapte – 25 februarie 2019
Foto: Sursa foto: presamil.ro

Publicat de Corina Muntean, 25 februarie 2019, 06:00

– Este cea de-a 56-a zi a lui 2019. Au mai rămas 310 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:09 şi va apune la ora 18:01.

– În România este marcată „Ziua Pontonierilor”, deoarece la 25 februarie 1866, s-a înfiinţat, în Bucureşti, prima companie de pontonieri, prin decretul nr. 259 al Locotenenţei Domneşti a Principatelor Unite Române. Înfiinţarea companiei a marcat începutul procesului de constituire, în cadrul armei geniu, a subunităţilor specializate.

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Implantului Cohlear”, marcată pentru prima oară în 2005. Implantul cohlear este un dispozitiv electronic medical, parţial implantabil, care lucrează în locul părţii afectate a urechii interne (cohlee) pentru a oferi semnale sonore către creier. La 25 februarie 1957, chirurgul francez Charles Eyries şi biofizicianul algerian André Djourno au fost primii care au stimulat electric nervul auditiv prin plasarea unui electrod în afara cohlearului. În anul 1978, profesorul australian Graeme M. Clark, inventatorul urechii bionice multicanal, a efectuat primul implant cohlear. Este și Ziua Naţională a Statului Kuweit, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1961.

– La 25 februarie 1817 s-a inaugurat oficial „Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România, organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal, iar în 1836 americanul Samuel Colt a patentat revolverul care-i poartă numele. În 25 februarie 1866 Mihai Eminescu şi-a făcut debutul literar, în paginile revistei culturale „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aș avea…”, iar în anul 1883 începea, la Sibiu, din iniţiativa lui George Bariţiu, o adunare de protest împotriva celei de-a doua legi şcolare promulgate de Parlamentul maghiar, prin care se accentua maghiarizarea învăţământului secundar. Asemenea adunări au mai avut loc la Blaj, Deva şi în alte localităţi din Transilvania.

– În 25 februarie 1921 orașul Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupat de armata bolșevică, iar în anul 1925 Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei era ridicat la rang de Scaun Patriarhal, Miron Cristea devenind patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 1946 Consiliul Superior al Oştirii Române a hotărât reducerea efectivelor şi trecerea în rezervă a unei însemnate părţi a ofiţerilor, urmărindu-se îndepărtarea din Armata Română a tuturor celor consideraţi ostili comunismului.

– La 25 februarie 1948 avea loc lovitura de stat comunistă de la Praga, faptă cunoscută în istoriografia comunistă ca „Februarie Victorios”, prin care Partidul Comunist Cehoslovac, cu susținere sovietică, a preluat controlul deplin asupra guvernului Cehoslovaciei, după două săptămâni de presiuni intense din partea sovieticilor, inaugurând astfel peste patru decenii de dictatură sub conducerea sa.

– În anul 1956, în cadrul lucrărilor celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), liderul sovietic Nikita Hruşciov a condamnat cultul personalităţii lui Stalin prin celebrul „Raport asupra cultului personalităţii”.

– La Miami Beach, în Florida, s-a disputat în 25 februarie 1964 meciul profesionist de box dintre americanii Cassius Clay şi Sonny Liston, la capătul căruia a câştigat Cassius Clay, care devenea astfel campion al lumii la categoria super-grea. Cinci ani mai apoi, în 25 februarie 1969, Germania a dat 5 milioane de dolari americani unui terorist arab, ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui avion jumbo jet deturnat.

– În 25 februarie 1990, la București, a început să emită primul radio privat din România, „Radio Contact”, denumit din 2003 „Radio Kiss FM”, iar în 1994 a avut loc Masacrul din Hebron, unde, în timp ce aproximativ 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, pe nume Baruh Goldstein, a deschis focul şi a împuşcat mortal 29 de musulmani.

– În 25 februarie s-au născut: scriitorul iezuit german Friedrich Spee, critic al proceselor vrăjitoarelor (1591); medicul și anatomistul italian Giovanni Battista Morgagni, fondatorul anatomiei patologice (1682); dramaturgul italian Carlo Goldoni (1707); generalul și omul politic argentinian José de San Martin, erou al luptei pentru independența Americii Latine (1778); poetul şi pictorul ucrainean Taras Şevcenko (1814); publicista și activista română Maria Rosetti, prima femeie ziarist din România și luptătoare pentru drepturile femeilor (1820); dramaturgul şi poetul român Alexandru Depărăţeanu (1834); pictorul impresionist francez Pierre-Auguste Renoir (1841); scriitorul german Karl May (1842); astronomul și scriitorul francez Nicolas Flammarion (1842); istoricul german Karl Lamprecht (1856);
filosoful austriac Rudolf Steiner, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social, fondator al antroposofiei, al pedagogiei Waldorf, al euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice (1861); filosoful, istoricul, criticul literar, esteticianul şi omul politic italian Benedetto Croce (1866); tenorul italian Enrico Caruso (1873); tenorul englez Alferd Piccaver (1884);

omul politic şi diplomatul american John Foster Dulles (1888); traducătorul român I.[osif] Cassian-Mătăsaru, tatăl poetei Nina Cassian (1896); actorul român Constantin Ramadan (1896); comparatistul, istoricul literar, eseistul şi profesorul român N.[icolae] I.[oan] Popa, frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (1897); compozitorul şi violoncelistul român Theodor Lupu (1899); actorul român Costache Antoniu (1900); actorul, regizorul şi scenaristul român de film Jean Georgescu (1904); romancierul, criticul şi compozitoul britanic Anthony Burgess (1917); liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul sectei Moon (1920); jurnalistul şi analistul politic român Noel Bernard, care a lucrat la radio BBC, „Vocea Americii” și „Europa Liberă” (1925); actorul american Dickie Jones (1927); scriitorul român Corneliu Buzinschi (1937); romancierul și eseistul român Virgil Duda (1939); scriitorul australian Gerald Murnane (1939); compozitorul, aranjorul, dirijorul, orchestratorul și pianistul român Richard Waldemar Oschanitzky, unul dintre primii muzicieni de jazz din România (1939); chitaristul, compozitorul şi cantautorul britanic George Harrison, membru al trupei pop-rock „The Beatles” (1943); istoricul și profesorul român Ionel Cândea (1949); scenaristul, regizorul de film şi producătorul irlandez Neil Jordan (1950); poetul, publicistul şi editorul român Marian Drăghici (1953); regizorul de film, scenaristul, actorul şi producătorul rus Aleksei Balabanov (1959) și actrița australiană Amy Ruffle (1992).

– La 25 februarie au murit: compozitorul italian Alessandro Stradella (1682);
filologul, istoricul, publicistul și omul politic român August Treboniu Laurian, revoluționar pașoptist (1881); scriitorul, compozitorul şi omul politic irlandez Thomas Moore (1852); poetul şi publicistul român Cezar Bolliac (1881); jurnalistul englez de origine germană Paul Julius Reuter, fondatorul Agenţiei de Presă „Reuters” (1899); compozitorul, pianistul şi dirijorul rus Anton Arenski (1906); medicul american George Minot, laureat Nobel (1950); arhitectul francez Auguste Perret, iniţiator, împreună cu fratele său Gustave, al tehnicii betonului armat (1954); pictorul american de etnie letonă Mark Rothko (sinucis în 1970); chimistul suedez Theodor Svedberg, laureat Nobel (1971); inginerul și constructorul german de avioane Heinrich Focke, care a întemeiat concernul Focke-Wulf (1979); dramaturgul american Tennessee Williams (1983); violonistul, poetul şi profesorul român Mihai Constantinescu (1987); omul politic liberal român René-Radu Policrat, primul preşedinte al Camerei Deputaţilor (1993); muzicologul, compozitorul şi profesorul român Petre V. Brâncuşi (1995); scriitorul rus Andrei Siniavski, activist pentru drepturile omului (1997); graficiana şi pictoriţa română Ligia Macovei (1998); inginerul chimist român Mihail Florescu (2000); actorul, regizorul şi scenaristul italian de film Alberto Sordi (2003); dirijorul și compozitorul român Marian Didu (2004);

juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International”, cu sediul la Londra (2005); compozitorul și pianistul român Dan Mizrahy (2010); trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (2012); scriitorul, criticul de artă şi jurnalistul român de radio şi televiziune Liviu Tudor Samuilă (2013); chitaristul şi compozitorul spaniol Paco De Lucía, legendă a muzicii flamenco (2014); compozitorul, dirijorul şi profesorul român Emil Simon (2014); pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec, soţia sculptorului Ovidiu Maitec (2016); actorul şi regizorul american Bill Paxton (2017) și biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie și fondatorul Societăţii Ornitologice Române (2017).

Septimiu Cioloboc

Rockstadt Extrem Fest, mutat într-o altă locație din județul Brașov
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 13:27

Rockstadt Extrem Fest, mutat într-o altă locație din județul Brașov

Unul dintre cele mai mari festivaluri heavy metal din Sud Estul Europei, Rockstadt Extrem Fest se ține, anul acesta, pentru ultima dată la...

Rockstadt Extrem Fest, mutat într-o altă locație din județul Brașov
Ursoaică cu pui semnalată în Bucegi, în zona Cabanei Mălăiești
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 11:20

Ursoaică cu pui semnalată în Bucegi, în zona Cabanei Mălăiești

Salvamont Brașov atenționează turiștii care intenționează să parcurgă traseul marcat cu bandă galbenă, ce urcă de la Cabana Mălăiești...

Ursoaică cu pui semnalată în Bucegi, în zona Cabanei Mălăiești
Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 10:57

Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează

Asta după ce Guvernul a luat decizia reducerii sportului pentru condiţii vătămătoare. Protestatarii spun că acesta este singurul beneficiu...

Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează
S-a stins din viață Mihai Leu
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 09:52

S-a stins din viață Mihai Leu

Mihai Leu, campion mondial la box – primul al țării noastre la profesionism şi campion al României la raliuri a murit, marţi seară, 1...

S-a stins din viață Mihai Leu
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 09:45

Angajații din Mureș ai Apelor Române protestează la această oră în fața instituției

Sindicatul Mureşul din Apele Române a transmis, ieri, ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor o scrisoare de protest faţă de măsurile de...

Angajații din Mureș ai Apelor Române protestează la această oră în fața instituției
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 08:55

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, în această dimineaţă, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor...

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 08:52

MAI: Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii

Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii – este mesajul transmis de reprezentanţii Ministerului Afacerilor...

MAI: Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii
Eveniment marți, 1 iulie 2025, 12:00

Expoziție subacvatică inedită, în județul Covasna

My Lake şi Visit Covasna deschid, pe 4 iulie, o expoziție subacvatică de fotografii, sub apa lacului de scufundări din Dalnic. Galeria...

Expoziție subacvatică inedită, în județul Covasna