Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov

Publicat de Rotar Mirela, 6 noiembrie 2025, 11:20

Astfel, flota de intervenție a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență dispune de autospeciale noi mai spațioase și cu tehnologie performantă.

Sunt 3 ambulanţe de tip B şi una de tip C pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.

Alte două ambulanțe de tip B au ajuns la UPU-SMURD.

Dotările acestora includ echipamente medicale performante – monitoare, defibrilatoare, sisteme de imobilizare şi oxigen – dar şi aparatură de resuscitare automată, care aduce un sprijin esenţial echipajelor în misiuni critice.

Modernizarea parcului auto este un pas important pentru creşterea calităţii intervenţiilor, reducerea timpului de răspuns şi siguranţa pacienţilor.
Ambulanţele au fost achiziţionate prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, finanţat din fonduri europene nerambursabile.

Sursa: RADOR

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:33

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu-Mureş vor asigura ordinea și siguranța publică, alături...

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:31

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00

Astfel, ziua de mâine, 25 octombrie, va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an. Reprezentanţii CFR au transmis că schimbarea orei nu va...

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00
Social vineri, 23 octombrie 2026, 19:30

Tânăr atacat de urs la Viișoara

Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost atacat de un urs, în timp ce se afla cu oile la pășunat, în extravilanul localității Viișoara, au...

Tânăr atacat de urs la Viișoara
Social vineri, 23 octombrie 2026, 19:29

Magia Crăciunului revine la Târgu Mureș

Târgul de Crăciun din Târgu Mureș își va deschide porțile pe 27 noiembrie, în Piața Teatrului și va rămâne deschis până pe 27...

Magia Crăciunului revine la Târgu Mureș