UPDATE: Au fost publicate primele rezultate la proba scrisă a examenului de definitivat

UPDATE ora 17,00

69,17% – rata de promovare a examenului pentru definitivare în învăţământ, înainte de contestaţii

Procentul de promovare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ este de 69,17%, înainte de contestaţii, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), care precizează că 101 candidaţi au obţinut nota 10.

Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 4.176 de candidaţi cu medii între 8 şi 10, a informat ministerul.

Contestaţiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12,00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 4 august.

********

Rezultatele candidaţilor la proba scrisă a examenului de definitivat în învăţământ, înainte de contestaţii, au fost publicate azi, cu o zi mai devreme decât era prevăzut în calendarul anunţat de Ministerul Educaţiei.

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro.

Cei interesaţi pot depune contestaţii. Rezultatele finale se vor anunţa pe 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri