Târgumureşenii sunt invitaţi în această seară la acţiunea caritabilă „Un milion de stele”

Între orele 17-20, în faţa clădirii Romtelecom, din centrul oraşului, toţi trecătorii pot să aprindă câte o lumânare în semn de solidaritate cu persoanele aflate în nevoi.
„Aprinde şi tu o lumânare!” este îndemnul pe care angajaţii şi voluntarii Organizaţiei Caritas din Târgu Mureş îl transmit, în această seară, tuturor trecătorilor, ca semn de solidaritate cu românii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială.
Acţiunea este organizată în Târgu Mureş pentru a doua oară, însă în acest an 20 de oraşe din România s-au solidarizat, alături de majoritatea statelor europene.
Reprezentanţii Organizaţiei Caritas îi îndeamnă pe cetăţeni ca pe lângă lumânările aprinse să doneze şi o sumă de bani, atât cât poate fiecare, iar gesturile noastre, chiar dacă par mici, multiplicate pot să lupte împortiva sărăciei.
Cu banii adunaţi vor fi pregătite pachete cu alimente de bază pentru bătrânii nevoiaşi. Acestea vor fi distribuite de voluntarii organizaţiei înainte de Crăciun.
Evenimentul „Un milion de stele” a fost organizat pentru prima dată în 1998 în Franţa cu scopul de a oferi semne vizibile a spiritului solidarităţii creştine prin iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor.
Acţiunea este cu atât mai actuală, în acest an, 2010 care a fost declarat Anul European de Luptă împotriva Sărăciei şi a Excluziunii Sociale.
În timp ce obiectivul prioritar al Uniunii Europene pentru 2010, asumat şi de Guvernul României, a fost combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, din ce în ce în mai mulţi români trăiesc într-o sărăcie degradantă.
Mai mult, statisticile la nivel naţional arată că la o treime din români, veniturile nu ajung nici pentru strictul necesar.
Cristina Bulbescu, foto : medias news

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri