Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

13 localităţi din judeţul Covasna se află în scenariul roşu

13 localităţi din judeţul Covasna se află în scenariul roşu

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 octombrie 2020, 13:07

13 localităţi din judeţul Covasna se află în scenariul roşu ca urmare a creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19 la peste 3 la mia de locuitori. Este vorba despre municipiul Sfântu Gheorghe (cu satele aparţinătoare Coşeni şi Chilieni), precum şi comunele Arcuş, Bodoc (cu satul aparţinător Olteni), Malnaş, Mereni, Poian, Valea Mare, Angheluş, Dalnic şi Comandău.

Potrivit hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, unităţile şcolare din aceste localităţi şi-au suspendat cursurile “faţă în faţă”, activitatea didactică desfăşurându-se exclusiv on-line în umătoarele două săptămâni.

În localităţile aflate în scenariul roşu s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile publice deschise şi închise, a fost interzisă organizarea de evenimente private atât în spaţii deschise cât şi închise, precum şi activitatea în interiorul restaurantelor, barurilor şi cafenelelor, cu excepţia celor din incintele hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, însă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.

Scade interesul celor care caută un loc de muncă în afara țării
Social joi, 13 noiembrie 2025, 17:00

Scade interesul celor care caută un loc de muncă în afara țării

Anul 2025 marchează cel mai scăzut nivel al intervalului 2021 – 2025 în ceea ce privește interesul față de job-urile din afara țării....

Scade interesul celor care caută un loc de muncă în afara țării
Olt: 15 locuinţe afectate în urma exploziei din blocul de garsoniere din oraşul Balş
Social joi, 13 noiembrie 2025, 15:03

Olt: 15 locuinţe afectate în urma exploziei din blocul de garsoniere din oraşul Balş

15 locuinţe au fost afectate în urma exploziei produse azi dimineaţa într-o garsonieră dintr-un bloc din oraşul Balş, două persoane suferind...

Olt: 15 locuinţe afectate în urma exploziei din blocul de garsoniere din oraşul Balş
Sicriul cu trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu va fi depus vineri, la Teatrul ‘Tănase’; înmormântarea va avea loc duminică, la Bellu
Social joi, 13 noiembrie 2025, 15:01

Sicriul cu trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu va fi depus vineri, la Teatrul ‘Tănase’; înmormântarea va avea loc duminică, la Bellu

Sicriul cu trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu va fi depus vineri, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu va fi depus vineri, la Teatrul ‘Tănase’; înmormântarea va avea loc duminică, la Bellu
600 de familii nevoiașe din Covasna vor primi pachete de Crăciun prin intermediul Crucii Roșii
Social joi, 13 noiembrie 2025, 14:00

600 de familii nevoiașe din Covasna vor primi pachete de Crăciun prin intermediul Crucii Roșii

Tradiționala Tombolă de Crăciun, pe care Crucea Roșie Covasna o organizează de 30 de ani, a debutat și în acest an cu distribuirea biletelor...

600 de familii nevoiașe din Covasna vor primi pachete de Crăciun prin intermediul Crucii Roșii
Social joi, 13 noiembrie 2025, 13:09

Dosar penal pentru „neglijență în serviciu” în cazul spitalului din Târnăveni

Polițiștii mureșeni au fost sesizați în data de 8 noiembrie 2025, cu privire la posibile nereguli constatate în urma unei vizite de...

Dosar penal pentru „neglijență în serviciu” în cazul spitalului din Târnăveni
Social joi, 13 noiembrie 2025, 12:09

Clădirea teatrului dramatic ‘Tamasi Aron’ din Sfântu Gheorghe va fi renovată

Monument istoric de peste 100 de ani, imobilul va intra într-un amplu proces de renovare şi modernizare, care va dura trei ani. Pe lângă teatrul...

Clădirea teatrului dramatic ‘Tamasi Aron’ din Sfântu Gheorghe va fi renovată
Social miercuri, 12 noiembrie 2025, 17:59

Proiectul INSERT, derulat de ISJ Harghita cu fonduri europene, continuă cu o nouă serie de 125 de elevi

O nouă serie de 125 de elevi din Harghita participă, în acest an școlar, la proiectul INSERT, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita...

Proiectul INSERT, derulat de ISJ Harghita cu fonduri europene, continuă cu o nouă serie de 125 de elevi
Social miercuri, 12 noiembrie 2025, 17:28

István Albu este noul director al Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheroghe

István Albu este de luni directorul Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Noul director va menține caracterul artistic de...

István Albu este noul director al Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheroghe