Infernul lui Dante pictat pe 33 de viori

Un tânăr artist italian s-a gândit să aducă un omagiu lui Dante într-un mod cu totul special: pictând “Infernul” – una dintre capodoperele incontestabile ale literaturii – pe vioară!

Leonardo Frigo, în vârstă 26 de ani, originar din Asiago (Vicenza) și-a prezentat lucrarea, în avanpremieră, la muzeul Royal Institution of Great Britain, la magazinele Harrods și la evenimentul Bond Street Awards din Londra.

Cele 33 de viori plus un violoncel, fiecare reprezentând o melodie, sunt inspirate de o anumită poveste sau de o biografie.“De obicei, încep prin a citi, după care transfer totul pe viori. Îmi place să cred că viorile mele pot fi citite și ca o carte. Pentru fiecare instrument este nevoie de aproximativ 150 sau 200 de ore de muncă, iar eu sunt bucuros deoarece reuşesc astfel să combin cele două mari pasiuni ale mele: cea pentru artă și pentru muzică” explică Leonardo.

La suprafața viorilor se pot vedea simboluri, scene și personaje cheie preluate din imaginea poemului ales de artist, după o cercetare minuţioasă. Instrumentul este apoi vopsit, completat cu corzi şi căluş, este acordat și este însoțit de un text descriptiv precis, atât în italiană, cât și în engleză, care evidențiază și analizează toate detaliile.

“Scopul principal al muncii mele este să promovez și să împărtășesc cultura italiană în lume. Infernul lui Dante m-a inspirat de când eram copil, pot spune că m-a învățat să visez şi să-mi dezvolt imaginaţia“ spune artistul.

Dana Boieriu

Sursa: www.ansa.it

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ – Lumea copiilor, cu Veronica Ilie cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cererile de înscriere pentru sesiunea de...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Până pe 14 mai se pot depune cererile de...

Parteneri