Bolile de sezon, cu 55% mai puține față de anul trecut

Medicii de familie mureșeni au raportat pentru săptămâna trecută circa 2.800 de cazuri de viroze respiratorii și pneumonii, față de 6.300 de cazuri în sezonul trecut.

Nu au fost înregistrate anul acesta nici cazuri de gripă.

De asemenea, doar 32 de mureșeni au ajuns la spital anul acesta, din cauza complicațiilor, față de 160 anul trecut.

Bolile respiratorii au fost mult mai puține în luna ianuarie, datorită măsurilor luate împotriva COVID 19, explică șeful Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan:

Din analiza raportărilor de la medicii de familie pe partea de viroze respiratorii și tot ce înseamnă aparat respirator, respectiv infecții acute căi respiratorii superioare, pneumonii, cazuri de gripe, am constatat o reducere semnificativă a numărului acestora comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De exemplu, în aceeași perioadă a anului trecut, a debutat și sezonul gripal, ca să zic așa, la noi în județ cu un număr de 5 cazuri. Anul acesta, nu am avut nici un caz de gripă confirmată, mult probabil ca urmare a măsurilor de distanțare, de protecție și de igienă personală a fiecăruia.

Și la nivel național au scăzut îmbolnăvirile de sezon, fiind înregistrate cu 62% mai puține față de sezonul trecut.

Sunt confirmate clinic 6 cazuri de gripă în România până acum, față de 1.400 de cazuri câte erau raportate în sezonul trecut.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri