Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Majoritatea şcolilor din ţară încep să facă ultimele pregătiri pentru reîntoarcerea copiilor în clase în siguranţă

Majoritatea şcolilor din ţară încep să facă ultimele pregătiri pentru reîntoarcerea copiilor în clase în siguranţă
Foto: Sursa foto: presidency.ro

Publicat de Corina Muntean, 3 februarie 2021, 08:31

Directorii şi administraţiile unităţilor de învăţământ sunt în aşteptarea unui ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sanatăţii, care va fi publicat astăzi, şi care va conţine toate măsurile pentru reluarea cursurilor pe 8 februarie.

Decizia redeschiderii şcolilor şi a grădiniţelor, acolo unde numărul de infectări cu COVID-19 este scăzut, fost anunţată ieri de preşedintele Klaus Iohannis după discuţii cu premierul, miniştrii sănătăţii şi educaţiei şi cu responsabili din sistemul sanitar:

Tocmai am finalizat o întâlnire la care a participat primul-ministru, ministrul educației, ministrul sănătății și alți experţi şi consilieri de la Administrația Prezidențială. Am discutat o temă care este extrem de importantă pentru milioane de români: am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România, începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul doi. Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să vă spun câteva lucruri foarte clare. Nu, nu am scăpat de pandemie. Este nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască, să păstrăm distanță, să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că, în ultimele săptămâni, incidența bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puține persoane internate la terapie intensivă, avem ceva mai puține persoane care se internează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun experții, trendul este descendent. Pe de altă parte, nu suntem singuri în Europa și, evident, că ne-am uitat puțin în jur să vedem ce fac alții în acest context. Putem să constatăm că marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană deschid școlile. În majoritatea statelor, școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise, progresiv, în următoarele săptămâni. Sunt foarte puține, doar trei state, care acum nu deschid școlile. În consecință, în unanimitate, am decis urmatoarele lucruri: începând de luni, când începe semestrul doi, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident însă că trebuie să respectăm și situația din fiecare localitate, să ținem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure, și pentru copii, și pentru dascăli. Şi în consecință, în localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală: și grădiniță și ciclul primar, gimnaziu și liceul. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo, copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și, din ciclul secundar, merg doar copii din clasa a VIII-a fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg copiii din… sau tinerii deja din clasa a XII-a care se pregătesc de Bacalaureat. În localitățile unde, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în așa-numitul scenariu roşu, merg fizic doar copii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala online. Deci în scenariul roșu merg cei mici fizic, iar clasele de la V până la a XII-a fac școală online. Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă. Deci, pe scurt, grădinițele şi clasele I-IV vor funcţiona fizic peste tot, mai puţin în localităţile care intră în carantină, acolo unde sunt puţine cazuri de COVID-19 toți copiii merg la școală, unde sunt ceva mai multe, merg la școală cei mici și clasele VIII-XII, iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte însă să intre în carantină, merg doar cei mici – grădiniță, clasele I-IV – restul făcând școală online. Sigur, mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu? Ce se face în acel caz? La câte cazuri de îmbolnăvire dintr-o școală se închide școala și așa mai departe, toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificate printr-un ordin de ministru comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, un ordin care va fi pregătit astăzi și mâine și va fi dat publicității. În consecință, pregătiți copiii pentru școală! Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate.

Până la publicarea, astăzi, a acestui ordin, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu a spus deja că elevii vor sta câte doi în bănci şi că se va renunţa la despărţitoarele de plexiglas folosite în unele şcoli în toamnă. Elevii şi profesorii vor purta permanent măşti de protecţie în şcoală, măsură pe care Sorin Cîmpeanu a calificat-o esenţială şi incomparabil mai importantă decât câţiva centimetri în plus sau minus’ între elevi.

El a precizat că şcolile au fost aprovizionate cu 37 de milioane de maşti şi peste un milion de litri de dezinfectant.

Potrivit cifrelor epidemiologice actuale, luni se vor întoarce fizic la şcoala 2,4 milioane de elevi. Peste trei sferturi din judeţele ţării figurează ca zone verzi, adică au o incidenţă oficială a infectărilor cu coronavirus de sub 1,5 cazuri la mia de locuitori, cumulat la 14 zile.

Prima premieră a stagiunii: „Nora“ de Sivan Ben Yishai, în regia lui Bobi Pricop la Compania ”Liviu Rebreanu”
Cultură-educaţie luni, 6 octombrie 2025, 16:55

Prima premieră a stagiunii: „Nora“ de Sivan Ben Yishai, în regia lui Bobi Pricop la Compania ”Liviu Rebreanu”

Având ca punct de plecare „Nora sau Casa de păpuşi“ de Henrik Ibsen, Sivan Ben Yishai propune o reinterpretare îndrăzneaţă a principalelor...

Prima premieră a stagiunii: „Nora“ de Sivan Ben Yishai, în regia lui Bobi Pricop la Compania ”Liviu Rebreanu”
Centrul de Excelenţă pentru copii al Bibliotecii Judeţene ”George Bariţiu” Braşov se mută într-un nou sediu
Cultură-educaţie luni, 6 octombrie 2025, 12:00

Centrul de Excelenţă pentru copii al Bibliotecii Judeţene ”George Bariţiu” Braşov se mută într-un nou sediu

Acesta se află într-o clădire din Centrul Civic, iar contractul a fost deja semnat. Mutarea a început, însă este un proces care ar putea dura...

Centrul de Excelenţă pentru copii al Bibliotecii Judeţene ”George Bariţiu” Braşov se mută într-un nou sediu
Ministerul Educaţiei a acordat avizul pentru Ghidul naţional pentru învăţământ simultan
Cultură-educaţie luni, 6 octombrie 2025, 09:26

Ministerul Educaţiei a acordat avizul pentru Ghidul naţional pentru învăţământ simultan

Ghidul a fost elaborat de World Vision România după un an de pilotare în şcolile rurale – anunţă organizaţia. Reprezentanţii acesteia...

Ministerul Educaţiei a acordat avizul pentru Ghidul naţional pentru învăţământ simultan
Astra Film Junior 2025. Educație prin film documentar la Sibiu
Cultură-educaţie vineri, 3 octombrie 2025, 13:19

Astra Film Junior 2025. Educație prin film documentar la Sibiu

Astra Film Junior, cel mai amplu program de educație prin film documentar din România, revine la Sibiu în perioada 20-24 octombrie. Curatoriat pe...

Astra Film Junior 2025. Educație prin film documentar la Sibiu
Cultură-educaţie vineri, 3 octombrie 2025, 11:50

Școală online pentru 60 de elevi harghiteni din cauza ploșnițelor

În urmă cu câteva minute s-a încheiat la Primăria Gheorgheni ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, care a decis închiderea...

Școală online pentru 60 de elevi harghiteni din cauza ploșnițelor
Cultură-educaţie joi, 2 octombrie 2025, 17:00

Miklós Szilárd prezintă: „Opera lui Mattis Teutsch în lumina receptării”- lectură performativă și lansare de carte

Cartea cuprinde eseuri semnate de: Mircea Nicolae, Irina Cărăbaș, Igor Mocanu, Márton Pacsika, Alexandru Polgar și Szilárd Miklós și o...

Miklós Szilárd prezintă: „Opera lui Mattis Teutsch în lumina receptării”- lectură performativă și lansare de carte
Cultură-educaţie joi, 2 octombrie 2025, 15:45

Nicu Ilfoveanu la Camera K’ARTE

”We’ll be free to make photography what we need it to be” este proiectul propus de Camera K’ARTE (Str George Enescu nr. 2) pentru...

Nicu Ilfoveanu la Camera K’ARTE
Cultură-educaţie joi, 2 octombrie 2025, 14:35

RETUȘ 3 – Intervenții în muzeu @Noaptea Albă a Galeriilor

Proiectul RETUȘ 3 propune o reimaginare a rolului muzeului prin prisma practicilor artei contemporane și ale educației incluzive. În cadrul...

RETUȘ 3 – Intervenții în muzeu @Noaptea Albă a Galeriilor