Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primarul municipiului Miercurea Ciuc solicită autorităţilor o soluţie pentru participarea pelerinilor din ţară la procesiunea de la Şumuleu Ciuc

Primarul municipiului Miercurea Ciuc solicită autorităţilor o soluţie pentru participarea pelerinilor din ţară la procesiunea de la Şumuleu Ciuc

Publicat de Corina Muntean, 6 mai 2021, 17:34

Korodi Attila, a declarat azi că a solicitat autorităţilor competente să găsească o soluţie, astfel încât să poată participa la procesiunea de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc, şi pelerini din ţară, cu respectarea unor condiţii stricte.
La rândul său, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi, a precizat că se gândeşte la un proiect pilot potrivit căruia să se permită accesul pelerinilor din alte localităţi, care sunt vaccinaţi.

Anul trecut, pelerinajul obişnuit de pe muntele Şumuleu, care reunea în fiecare an peste 100.000 de oameni din întreaga lume, nu a mai avut loc din cauza pandemiei de COVID-19. În acest an, pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc va avea loc în data de 22 mai.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica Franciscană.

Campanie împotriva vapatului, la Colegiul Național Papiu din Târgu Mureș
Social joi, 6 noiembrie 2025, 14:03

Campanie împotriva vapatului, la Colegiul Național Papiu din Târgu Mureș

Asociația de părinți a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” pornește o campanie anti-vapare, „Respiră pentru viitor”. Campania...

Campanie împotriva vapatului, la Colegiul Național Papiu din Târgu Mureș
În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș
Social joi, 6 noiembrie 2025, 13:00

În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș

Vaccinul antirabic este gratuit și se distribuie medicilor veterinari de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. În...

În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș
Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita
Social joi, 6 noiembrie 2025, 12:00

Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita

Distrugerile provocate de animale sălbatice apar pe tot parcursul anului, dar ating cel mai mare nivel în lunile septembrie şi octombrie, când...

Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita
5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov
Social joi, 6 noiembrie 2025, 11:20

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov

Astfel, flota de intervenție a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență dispune de autospeciale noi mai spațioase și cu tehnologie...

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:11

Covasna: Percheziţii într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand

Şase percheziţii domiciliare într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand au fost efectuate de procurorii...

Covasna: Percheziţii într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:00

Termen depășit la instalarea stațiilor de desalinizare din Mureș

Procedurile de punere în funcțiune a stațiilor de desalinizare pentru asigurarea apei potabile în zona Suplac și Fântânele sunt întârziate...

Termen depășit la instalarea stațiilor de desalinizare din Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:00

Crește numărul incendiilor de locuințe în Mureș și Harghita

Sezonul de încălzire vine și cu incendii de locuințe, iar pompierii sunt solicitați tot mai des să intervină pentru stingerea focului. În...

Crește numărul incendiilor de locuințe în Mureș și Harghita
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:26

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile

Așa susţine ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Emil Ceban. Fost rector al acestei universităţi, el respinge ferm acuzaţiile şi...

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile