Primăriile din județul Mureș au investit cu 50% mai mult în școli în acest an

Societatea Academică din România (SAR) a lansat, cu ocazia finalizării anului școlar, Raportul național Școli curate 2020-2021.

În raportul anterior, de la sfârșitul anului trecut, se menționau mai multe localități din județul Mureș unde finanțarea pentru burse școlare sau pentru investiții în școli era foarte mică.

Echipa locală din județul Mureș a analizat modul în care acționează autoritățile publice de la nivelul județului, comparând situația dinainte și după implementarea proiectului Școli curate.

Rezultatele au fost îmbucurătoare, a arătat coordonatorul proiectului la nivel județean, Anda-Dilara-Nicole Mețac:

Ca și rezultate ale activității Școli curate în județul Mureș au fost 69 de UAT-uri din totalul administrațiilor locale, 102, care în 2020 nu au acordat fonduri pentru bursele elevilor, au fost acordate aceste fonduri în bugetul din 2021. Pentru bugetul destinat investițiilor, în 2020 nu au fost alocați suficienți bani, acum 47 de administrații locale au acordat și au crescut acest buget destinat investițiilor în 2021.

În anul 2021, suma destinată investițiilor în școlile mureșene este cu aproape 50% mai mare, ajungând la peste 9,3 milioane de euro. Ca exemplu pozitiv a fost dat Târnăveniul, cu cel mai mare cuantum al bursei de performanță, în valoare de 300 lei.

Primarul Municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan:

Educația reprezintă unul din cei doi piloni de bază ai unei societăți normale și sănătoase, celălalt pilon fiind sănătatea. Cred că e normal să stimulăm educația, să îi stimulăm pe copii și, în același timp, să dăm un exemplu că acei copii care învață, pe lângă cunoștințele pe care le acumulează, pot beneficia și de un stimul financiar, o recunoaștere a meritelor lor.

Prin proiectul Școli curate s-au formulat și o serie de recomandări pentru autoritățile locale:

Prefecții și inspectoratele școlare trebuie să continue ideea de a realiza un raport deoarece, lucrând pe ceva concret, practic ai o statistică cu finanțarea educației la nivelul județului. Indiferent de schimbările politice, fiecare trebuie să își asume că va respecta obligațiile legale din domeniul educației.

Inițiatorii proiectului susțin că Ministerul Educației ar trebui să elaboreze un ghid al obligațiilor autorităților locale cu privire la serviciul public de educație, care să cuprindă toate îndatoririle primarilor și ale consiliilor locale în materie de guvernare a sistemului de educație.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri