Rulmentul Municipal Braşov se numeşte acum Corona Braşov
Federaţia Română de Handbal a aprobat miercuri schimbarea denumirii echipei braşovene, participantă la întrecerile Ligii Naţionale feminine. Noua denumire este Corona Braşov, care a fost operată în evideţele federaţiei române de specialitate.
Echipa braşoveană va participa la sfârşitul acestei săptămâni la primul turneu amical al verii, la Bacău. În organizarea noii echipe din Liga Naţională, Ştiinţa Bacău, turneul va reuni la start vineri şi sâmbătă, echipele Dunărea Brăila, Oţelul Galaţi, Ştiinţa Bacău şi Corona Braşov. Apoi, la sfârşitul săptămânii următoare, echipa Corona Braşov va juca la turneul organizat de CSM Craiova, urmând ca peste două săptămâni să se desfăşoare o competiţie similară la Braşov.
Cât priveşte lotul de jucătoare, persistă unele probleme medicale, care perturbă programul de pregătire. Este vorba despre accidentările Dianei Constantinescu şi Adrianei Tudorache, care nu au reuşit să se antreneze cu echipa în ultima săptămână.
Dorin Duşa