Clinică nouă de stomatologie, la Universitatea ”Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș

Investiția, constând în laboratoare și 48 de scaune dentare, va fi inaugurată în toamnă și va permite studenților de la medicină dentară să facă practică modernă, fiecare având propriul scaun dentar.

Până atunci, Universitatea ”Dinitrie Cantemir” Târgu Mureș anunță o ofertă de 750 de locuri la concursurile de admitere, a declarat prof. univ. dr. Doina David:

Facultății de Drept îi sunt alocate 200 de locuri, Facultății de Psihologie 100 de locuri, Geografie 120, Științe Economice cu specializarea Finanțe Bănci 100 de locuri și Economia comerțului, turismului și serviciilor 120 de locuri. Pentru Balneo-Fizio-Kinetoterapie 40 de locuri, iar Medicină dentară 72 de locuri. Ca noutate pentru facultatea de Stomatologie s-au alocat cea mai mare parte a investițiilor prin construirea a două clinici, prima funcționează de 3 ani iar cea de-a doua clinică va fi finalizată în septembrie.

La Universitatea Dimitrie Cantemir, se dau examene doar la facultățile de Stomatologie și de Psihologie, pentru celelalte fiind necesar doar dosarul de absolvire a liceului:

Deja înscrierile sunt în curs de desfășurare până la finalul lunii iulie, se vor relua de la 1 septembrie iar examenele au loc în cursul acestei luni. Pentru pentru facultatea de Psihologie examenul e în 26 iulie iar Facultatea de medicină dentară are examen în 28 septembrie, iar la celelalte facultăți admiterea este doar pe bază de medie de Bacalaureat.

Toate informațiile necesare candidaților pot fi accesate pe site-ul universității, www.cantemir.ro.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Parteneri