Sancțiuni pentru pescuit fără permis, în județul Mureș

La acest sfârșit de săptămână, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș împreună cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș au continuat acțiunile de verificare a respectării condițiilor de practicare a pescuitului recreativ în județul Mureș.

Jandarmii au descoperit pescari fără permis, dar și pescari care aveau pești sub dimensiunile legale. Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Roxana Pașca:

Scopul principal al acestor acțiuni a fost prevenirea neregulilor în zonele de pescuit, fiind aplicate 11 avertismente, pentru încălcări ale prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura. Avertismentele au fost date pentru pescuitul recreativ efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale, a pescuirii viețuitoarelor acvatice sub dimensiunile minime legale dar și pentru neprezentarea permisului, licenței sau autorizației atunci când acestea sunt solicitate de către autorități.

Duminica trecută, jandarmii au verificat râul Mureş, Târnava Mică şi lacul Bezid.

Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, din care şapte avertismente au fost date pentru pescuit în zona de 500 m aval de baraj şi pescuitul speciilor de peşti sub dimensiunile minime legale.

A fost dată şi o amendă în valoare de 300 de lei pentru pescuit fără permis în habitatele piscicole naturale.

Raluca Cret

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Un spectaculos obicei de Paște, la Sânmi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pogăniciul numit și plugarul, unul din c...

Parteneri