Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul local Sfântu Gheorghe vor să constituie o asociaţie prin intermediul căreia să asigure funcţionarea Biroului de reprezentare „Ţinutul Secuiesc” deschis în vara acestui an la Bruxelles.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor a declarat că în momentul de faţă cadrul legal nu permite angajarea unei persoane care să lucreze în acest birou, drept urmare s-a recurs la constituirea acestei asociaţii.
Asociaţia EUINFO va avea statut de persoană juridică de drept privat patrimonial, non-profit, independentă, neguvernamentală şi apolitică se menţionează în proiectul de hotărâre postat marţi pe site-ul CJ Covasna.
Patrimoniul iniţial al asociaţiei va fi de 40.000 lei, constând în aportul egal de numerar al membrilor fondatori, respectiv al Consiliului Judeţean şi al municipiului Sfântu Gheorghe. Partenerii se angajează, de asemenea, să plătească o cotizaţie lunară de 1000 de euro din care să se poată asigura cheltuielile biroului de la Bruxelles.
Biroul de reprezentare a fost deschis pe data de 1 iunie a.c. la iniţiativa consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita şi va funcţiona într-o clădire cunoscută drept „Casa Regiunilor Ungare”.
Acesta va avea, printre altele, misiunea de a strânge relaţiile dintre judeţele Covasna şi Harghita cu organismele europene, de a derula activităţi de lobby, de a atrage fonduri şi de a sprijini proiectele de interes local.
Mara Deleanu
Sursa: ziarelive.ro