Medicii de familie vor fi cooptaţi într-un proiect pentru a informa femeile pe care le au în evidenţe despre cancerul la sân şi necesitatea intervenţiei în faze incipiente.

Este vorba despre un proiect în valoare de 6 000 de dolari americani, finanţat de Iniţiativa Globală pentru conştientizare asupra Cancerului de Sân.
În judeţul Mureş, proiectul se derulează prin Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală şi Asociaţia Română de Cancer – Grupul „Destine Comune”, în parteneriat cu Spitalul clinic Judeţean, DSP şi Primăria Tg.Mureş.
Scopul proiectului este formarea a 120 de medici de familie şi 200 de asistente, cu scopul de a duce informaţia direct persoanelor vulnerabile în faţa acestei maladii, femeile aflate în evidenţe, a declarat instructorul principal al SECS, dr. Violeta Horhoianu.

Este un curs practic la care vor fi invitaţi să participe toţi medicii de familie, dar mai ales cei tineri, a precizat preşedintele Asociaţiei„Destine Comune”, Stella Hanusz.
Rolul medicilor de familie este extrem de important, mai ales că trebuie depăşită bariera ruşinii pe care o resimt femeile în faţa acestei examinări medicale, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, Ileana Mihăescu.

Judeţul Mureş a fost ales alături de Bucureşti şi alte trei judeţe, Cluj, Constanţa şi Braşov pentru derularea acestui proiect, un motiv important fiind existenţa Asociaţiei Române de Cancer – Grupul „Destine Comune”, pentru că proiectul se derulează cu voluntari.
Proiectul are o perioadă de implementare de 8 luni, după care va urma o perioadă cel puţin egală în care femeile vor primi informaţia, aceasta fiind susţinută prin efortul asociaţiei şi al voluntarilor.
Adela Moldovan

 

Sursa: hospitalsoup.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri