Seminar de mediere a conflictelor mâine, la Târgu-Mureş.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală AMPHION, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii şi Universitatea „Dimitrie Cantemir”.
A 3-a ediţie a seminarului ştiinţific internaţional va avea loc la sediul universităţii.
Vor participa specialişti în tratarea efectelor violenţei şi jurişti, iar invitaţi speciali sunt reprezentantul Fondului ONU pentru populaţie pentru România , Excelenţa Sa François Farah, şi consilierul Societăţii civile în cadrul Biroului UNFPA România, Sandra Pralong.
Violenţa în familie este o problemă de sănătate publică şi trebuie discutată, nu ascunsă între cei patru pereţi ai locuinţei, a subliniat psihologul din cadrul Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii, Elena Micheu.
Adela Moldovan