Iluminat smart la Sângeorgiu de Mureș

Primăria Sângeorgiu de Mureș a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru implementarea unui iluminat public smart în comună, incluzînd și satele Cotuș și Tofalău.

Vor fi montate corpuri de iluminat de tip LED pe toți stâlpii stradali care vor funcționa pe baza unei programări „smart”, iar noul sistem va duce la o economie considerabilă la factura de energie electrică.

Valoarea proiectului este de peste 1 milion de lei, iar în perioada următoare se va executa proiectul tehnic, se vor obține avizele necesare și se va organiza licitația pentru desemnarea executantului.

Primarul Sofalvi Szabolcs a estimat că proiectul va putea fi implementat în această iarnă:

Ceea ce dă partea mai creativă, mai inovativă, este faptul că se programează printr-un program smart astfel încât intensitatea lor pe străzile adiacente, mai puțin străzile principale, să aibă o intensitate mult mai mică atunci când nu circulă nicio mașină sau pieton și, prin senzorii montați, atunci când trece un pieton sau o mașină să crească în intensitate. Mai mult, alimentarea lor se face prin mini panouri fotovoltaice.

Finanțarea provine de la Administrația Fondului pentru Mediu, și reprezintă venituri obținute prin vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Rauca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Baschetbaliști mureșeni, la loturile naț...

Stan Lucian | Citeste articolul

Naționalele de baschet Under 16 și Under...

Parteneri