Asociaţia ornitologică Rara Avis va începe pe data de 17 octombrie a.c. ofensiva împotriva ciorilor care au invadat municipiul Sfântu Gheorghe.

Membrii asociaţiei au de gând să le alunge cu ajutorul unor sunete şi lumini puternice, instalaţia fiind deja achiziţionată cu sprijinul autorităţilor locale care finanţează acest experiment cu 20.000 de lei.

Preşedintele asociaţiei, Kelemen Laszlo a declarat  că în prezent în municipiul Sfântu Gheorghe sunt aproape 10.000 de ciori, dar până pe data de 17 octombrie numărul acestora se va dubla.

Kelemen Laszlo a menţionat că în fiecare seară în parcul central, unde ciorile şi-au stabilit statul major, se vor aprinde reflectoare  şi timp de câteva ore vor răsuna sunete puternice în speranţa că zburătoarele se vor speria şi vor părăsi oraşul.

Asociaţia Rara Avis nu este la prima tentativă de alungare a ciorilor. În urmă cu câţiva ani,  au venit cu totul felul de propuneri – de la focuri de artificii, la focuri de armă sau otravă, dar nici una nu a fost potrivită, fie pentru că era prea costisitoare, fie prea periculoasă.  În cele din urmă au scos în stradă câteva sute de  cetăţeni cu surle, trâmbiţe şi  cratiţe, care deşi au făcut un zgomot infernal  nu au reuşit să sperie ciorile şi să le determine să se mute.

Mara Deleanu

Sursa: botosaneanul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri