Poliţiştii le-au arătat azi mureşenilor cât de uşor se poate sparge o maşină pentru a extrage bunurile de valoare.

Ei au expus în centrul Tîrgu-Mureşului un autoturism cu geamul spart.Demonstraţia a fost organizată în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

Activitatea a urmărit ca, prin impactul vizual, să sensibilizeze comunitatea asupra importanţei măsurilor preventive pentru siguranţa bunurilor.Trecătorii s-au oprit în faţa autoturismului, şi-au făcut poze lângă geamul spart şi au promis că vor avea grijă să nu lase la vedere în propriile autoturisme bunuri de valoare.

Poliţiştii spun că furturile din autoturisme se pot preveni uşor, dacă urmăm câţiva paşi simpli.

Şi la Tîrnăveni a fost organizată o expoziţie cu fotografii ale unor autoturisme cu geamurile sparte de infractori.

Dimineaţa, 17 echipe de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, sprijiniţi de voluntari ai Crucii Roşii, au desfăşurat, în Tîrgu Mureş, acţiuni stradale în zonele de risc, pe tema prevenirii furturilor din auto sau din buzunare.

În activităţile Poliţiei mureşene  s-au implicat peste 400 de elevi din diverse şcoli, care vor transmite mesajele preventive  celor apropiaţi, prin distribuirea a peste 8.000 de pliante.

Raluca Creţ

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri