Primăria Miercurea Ciuc a declanşat o amplă campanie de curăţenie de toamnă, care a devenit deja tradiţională
La fel ca în fiecare primăvară şi toamnă, locutorii oraşului au posibilitatea să scape de vechiturile care le aglomerează inutil gospodăriile.
Potrivit Biroului de presă al municipalităţii, până în data de 30 septembrie, locatarii de la blocuri sunt rugaţi să aşeze obiectele şi echipamentele de uz casnic uzate lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere, iar cei care locuiesc în case particulare să le depoziteze în mod cât mai vizibil în faţa imobilului, de unde vor fi preluate de către firma de salubritate. Este foarte important, ca printre obiectele respective să nu se afle deşeuri periculoase. Viceprimarul municipiului, Antal Attila, a precizat că acţiunea are succes, mai ales că este exact perioada în care se face curăţenia de toamnă şi oamenii vor să scape de diverse obiecte de prin gospodării.
Ioana Dima