Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

12 tone de deşeuri importate din Germania, depistate la o societate comercială din Mureș

12 tone de deşeuri importate din Germania, depistate la o societate comercială din Mureș
Foto: Foto: www.colectaredeseuri.com

Publicat de APETRI MARGARETA, 12 august 2021, 13:38

Deșeurile, mai exact obiecte casnice şi mobilier second hand au fost returnate în ţara de origine, în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de lângă Judecătoria Reghin.
Potrivit Regulamentului European 1013/2016 privind transferurile de deşeuri, a fost dispusă măsura returnării deşeurilor electrice şi electronice, precizează IPJ Mureș.

Sursa citată menționează că a fost întocmit dosar penal pentru import de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import, export sau import de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.

Cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale.

Alina Andrei

În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș
Social joi, 6 noiembrie 2025, 13:00

În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș

Vaccinul antirabic este gratuit și se distribuie medicilor veterinari de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. În...

În decembrie începe vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor din Mureș
Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita
Social joi, 6 noiembrie 2025, 12:00

Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita

Distrugerile provocate de animale sălbatice apar pe tot parcursul anului, dar ating cel mai mare nivel în lunile septembrie şi octombrie, când...

Pagube de peste 1 milion de lei provocate gospodăriilor de animalele sălbatice în Harghita
5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov
Social joi, 6 noiembrie 2025, 11:20

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov

Astfel, flota de intervenție a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență dispune de autospeciale noi mai spațioase și cu tehnologie...

5 ambulanţe moderne au intrat în dotarea UPU şi SAJ Braşov
Covasna: Percheziţii într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:11

Covasna: Percheziţii într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand

Şase percheziţii domiciliare într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand au fost efectuate de procurorii...

Covasna: Percheziţii într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală de autoturisme second-hand
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:00

Termen depășit la instalarea stațiilor de desalinizare din Mureș

Procedurile de punere în funcțiune a stațiilor de desalinizare pentru asigurarea apei potabile în zona Suplac și Fântânele sunt întârziate...

Termen depășit la instalarea stațiilor de desalinizare din Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:00

Crește numărul incendiilor de locuințe în Mureș și Harghita

Sezonul de încălzire vine și cu incendii de locuințe, iar pompierii sunt solicitați tot mai des să intervină pentru stingerea focului. În...

Crește numărul incendiilor de locuințe în Mureș și Harghita
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:26

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile

Așa susţine ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Emil Ceban. Fost rector al acestei universităţi, el respinge ferm acuzaţiile şi...

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:57

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!

Avertismentul vine din partea polițiștilor brașoveni care atrag atenția asupra metodelor tot mai ingenioase de fraudare atât a comercianților,...

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!