Plăcinte calde, ciocolată cu scorţisoară, decoraţiuni de Crăciun unicat . Asta puteţi găsi la Târgul de Crăciun care se deschide vineri la Braşov.
Evenimentul iniţiat de Clubul Economic German va fi deschis până în Ajun de Crăciun, a declarat purtătorul de cuvânt al organizatorilor Anemona Hermeneanu.
În cadrul târgului va fi deschisă şi căsuţa Organizaţiei „Salvaţi Copiii”.
Aceasta va fi deschisă zilnic, între orele 10:00 -12:00. Cei inimoşi pot dona orice obiect care va aduce bucurie în sufletul unui copil sărac, cu scopul de a demonstra că Moş Crăciun există şi pentru copiii nevoiaşi.
Anul trecut au fost donate jucării, haine, rechizite copiiilor săraci din Măieruş.
RTM este partener media al evenimentului!
Adela Moldovan
Sursa: afis