Liga Studenţilor UMF Tg. Mureş reacţionează la implicarea politicului şi Ministerului Educaţiei în autonomia universităţii.

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie  din Târgu-Mureş sunt revoltaţi pe politicienii care încearcă să impună modificări ale Cartei Universităţii, astfel încât studenţii maghiari să poată urma practica în limba maghiară.

Reprezentantul studenţilor în Senatul Universităţii susţine că studenţii maghiari ar fi defavorizaţi în cazul în care s-ar aproba scindarea UMF, în condiţiile în care învăţământul 100% în limba maghiară nu este acreditat ARACIS.

Pe de altă parte, spun studenţii, UMF Târgu-Mureş nu are posibilitatea de a înfiinţa catedre diferite pe linia de predare în limba maghiară, respectiv română, având un deficit de aproape 30% de cadre universitare.

Studenţii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Ministerul Educaţiei a respins de 6 ori Carta Universitară adoptată în Senatul UMF, dar şi de faptul că politicienii îi folosesc în campanii electorale, a declarat coordonatorul media din cadrul Ligii Studenţilor, Mihai Negrea.

Adela Moldovan  

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri