Străinii din judeţul Mureş sărbătoresc alături de români Ziua Naţională a României. Veniţi din toate colţurile lumii, străinii mureşeni s-au adaptat deja ţării adoptive, şi spun că nu s-ar mai întoarce în ţările lor natale.Totuşi, deşi s-au ataşat de stilul de viaţă românesc, îşi conduc afacerile după mentalităţile occidentale.

Chiar dacă nu sunt născuţi în România, străinii care s-au stabilit în Mureş au început să simtă româneşte, şi sărbătoresc şi ei Ziua Naţională.

La Idicel, în seara aceasta va fi sărbătoare, la care va participa şi englezul Graham Robinson.

Graham este din Londra şi a venit în România în 2006. Şi-a cumpărat casă şi teren, iar acum primeşte voluntari din toată lumea, care vor să trăiască o viaţă autentică.

Primesc cazare şi masă, iar în schimb cosesc, prăşesc, strâng fânul, şi tot ce este necesar prin gospodărie.

Graham Robinson spune că s-a îndrăgostit de România şi că nu s-ar întoarce la Londra pentru nimic în lume.

De 1 decembrie, Graham va sărbători Ziua Naţională alături de sătenii din Idicel, la un pahar de ţuică produsă în zonă.

Francezul Jean Michel Corbet a venit în Tîrgu-Mureş acum 20 de ani. Şi-a întemeiat o familie, iar acum conduce o agenţie de turism, care le oferă turiştilor străini posibilitatea de a petrece timpul liber în România.

Spune că simte deja româneşte, şi nu ezită să vorbească despre ţara sa adoptivă ori de câte ori se întoarce în Franţa.

Jean Michel Corbet se va odihni de Ziua Naţională. Îşi va petrece timpul alături de familie, şi va ciocni un pahar în cinstea românilor.

Venit la Tîrgu-Mureş tocmai din Egipt, Sayed El Sawy s-a căsătorit cu o româncă şi şi-a întemeiat o familie frumoasă.

Cei doi copii ştiu să vorbească limbile română, maghiară şi egipteană, şi, peste timp, vor prelua afacerile familiei.

Sayed El Sawy conduce, alături de soţia sa, o agenţie de turism, iar recent şi-a deschis un magazin de confecţii în centrul Tîrgu-Mureşului.

De 1 decembrie, Sayed El Sawy are un motiv de bucurie. Fiul său este unul dintre cei mai buni jucători ai echipei de fotbal din care face parte, şi va avea meci chiar de Ziua Naţională.

În rest, egipteanul şi-a propus să nu-şi ia niciun moment de respiro, pentru că munca asigură succesul în afaceri.

Acasă sau la serviciu, străinii din judeţul Mureş sunt alături de românii care Sărbătoresc Ziua Naţională.

Le doresc românilor să se bucure de această zi şi să înţeleagă bogăţia pe care o au pentru că trăiesc într-o ţară frumoasă.

Raluca Creţ  

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Parteneri