Politicienii mureşeni, indiferent că sunt la guvernare sau în opoziţie, nu sunt de acord cu propunerea UDMR de revizuire a punctului 1 din Constituţie.

Preşedintele PDL Mureş, Dorin Florea, spune că aceste puncte de vedere ale liderilor UDMR nu sunt o noutate şi consideră că doar un referendum poate decide, eventual, acest lucru.

 Preşedintele executiv al PC Mureş, Dinu Socotar, apreciază ca inoportună punerea în discuţie a aliniatului 1 din Constituţie, care nu poate fi modificat decât dacă se revizuieşte legea fundamentală a ţării  .

Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean susţine că acest partid se opune categoric propunerii UDMR şi crede că această iniţiativă  are un scop electoral.

 Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre e de părere că orice modificare referitoare la caracterul naţional al României implică negarea istoriei moderne a ţării.

Articolul 1 din Constituţie nu va fi modificat, a asigurat astăzi, la Târgu Mureş, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

 Acesta consideră că solicitarea UDMR este o problemă falsă.

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a subliniat că proiectul ce vizează regionalizarea nu are nicio legătură cu modificarea Constituţiei, iar articolul 1 nu este negociabil.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo  declarat ieri,  la Miercurea Ciuc,  că acest concept, de stat naţional, este unul perimat pentru România acestor ani şi  că poziţia Uniunii în legătură cu eliminarea din Constituţie a sintagmei de stat naţional este neschimbată din 1990.

Valeriu Russu, Adela Moldovan

 

 

Sursa: librarie.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Unul dintre cele mai ample exerciții mil...

Stan Lucian | Citeste articolul

5.000 de militari și 320 de mijloace teh...

Parteneri