Proiectul „Sfântu Gheorghe – capitala culturală şi de tineret a Ţinutului Secuiesc” obţine finanţare..

Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat, astăzi, alocarea sumei de 250.000 de lei pentru finanţarea proiectului „Sfântu Gheorghe – capitala culturală şi de tineret a Ţinutului Secuiesc”. 

Bugetul  total al proiectului, ce are ca scop organizarea mai multor evenimente culturale, artistice, sportive şi de divertisment pe tot parcursul anului, se ridică la peste 500.000 lei, din care aproape jumătate vor fi asiguraţi din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe, iar diferenţa de Consiliul Judeţean Covasna şi din sponsorizări.

Consiliul Local municipal a aprobat marţi încheierea unui contract de parteneriat cu Asociaţia „Fundament” în vederea organizării şi finanţării acestei manifestări  care va cuprinde 18 acţiuni, printre care un festival de dans şi muzică populară internaţională, un festivalul de dans şi  muzică contemporană şi  proiecţii de filme.

Iniţiatorii manifestării au declarat că unul dintre obiectivele lor este de a mobiliza cel puţin a 80 la sută din tinerii din Sfântu Gheorghe la aceste evenimente, dar şi de a atrage tineri din ţară şi străinătate.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri