Copiii de 7 ani vor fi evaluaţi înainte de a intra în clasa I.

În acest scop, au fost înfiinţate 16 centre de evaluare. Examinările nu vor fi tip examen pentru a nu stresa copiii, ci vor fi făcute în grădiniţe, a declarat şeful ISJ Mureş, Dumitru Matei.

Matei a precizat că este posibil ca la şcolile centrale din municipiul Târgu-Mureş, cum sunt Liceul Bolyai, Colegiul Unirea, Gimnaziul „Europa” şi Şcoala Generală nr. 2, să fie mai multe cereri de înscriere decât locurile în clase. Aici se pot stabili criterii speciale de înscriere.

La nivelul Inspectoratului s-a luat decizia de a nu funcţiona clase pregătitoare la Liceul Vocaţional de Arte, la Liceul Sportiv „Szasz Adalbert”, şi nici la secţia maghiară de la Colegiul „Unirea”, a precizat Dumitru Matei.

Matei a precizat că din toamnă va fi clasă pregătitoare la Colegiul „Unirea”, secţia română, dar va fi desfiinţată grădiniţa de la această unitate de învăţământ, unde exista o grupă mixtă formată din copii de la 3 la 7 ani. Aceştia vor putea merge la Grădiniţa nr. 15, aflată în apropiere.

În municipiul Târgu-Mureş se lucrează la dotarea sălilor pentru clasele pregătitoare, a declarat şeful ISJ Mureş, Dumitru Matei.

O altă problemă este servirea mesei de către copiii din clasa pregătitoare, ca la grădiniţele cu program prelungit. Această situaţie este încă în discuţie cu reprezentanţii administraţiei locale, a precizat Matei.

În municipiul Târgu-Mureş există o posibilitate la şcolile şi grupurile şcolare care au cantine, dar acestea nu există la gimnazii. Problema este deja rezolvată prin programul Şcoala de după şcoală, acolo unde este interes din partea şcolii şi a părinţilor, a subliniat Matei.

Adela Moldovan

 

 

Sursa: kinderzukunft.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Se poate decide a doua finalistă la futs...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Etapa a 5-a din play-off-ul Ligii I de f...

Parteneri